Un nou act de vandalism în Capitală! Mai multe bănci din Parcul Valea Trandafirilor din sectorul Botanica au fost mutate cu locul - pe alee, direct în mijlocul trotuarului.
Imagini cu băncile scoase din locul în care au fost montate au fost postate pe pagina de Facebook de primarul Ion Ceban.
„Angajații în loc să-și îndeplinească munca, sunt nevoiți să intervină pentru a înlătura actele de vandalizare”, a scris Ion Ceban în dreptul postării.


Nu e pentru prima dată când băncile din parcurile din Chișinău sunt vandalizate. Acum trei ani, persoane necunoscute au aruncat în lac o bancă din Parcul Valea Morilor de la Buiucani.





















