Administrația Militară Regională Odesa a anunțat o serie de restricții pentru sezonul estival. Mai exact, sunt interzise deplasările pe plajă, organizarea evenimentelor de amploare și vânzarea băuturilor alcoolice în unitățile de agrement.
„Unitățile de divertisment nu au voie să funcționeze seara. Acestea trebuie să își încheie activitatea în intervalul orelor 20:00 și 22:00”, comunică secretarul de presă al Administraţiei Militare Regionale Odesa, Serghei Bratciuk, pe canalul de Telegram.
Potrivit notei informative, vânzarea tuturor tipurilor de băuturi alcoolice este permisă între orele 09:00 și 18:00. Ordinul este aplicat și în cazul unităților de agrement – cafenele și restaurante.
De asemenea, potrivit acestora, în regiune sunt interzise discotecile, serbările, concertele și evenimentele publice de mare amploare.
Totodată, autoritățile din Odesa subliniază faptul că acest lucru va permite angajaților și turiștilor să se deplaseze în siguranță la locul de trai.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md





















