La vama Leușeni au fost aplicate noi marcaje rutiere, provizorii, pentru fluidizarea traficului rutier de pasageri. Decizia a fost luată de Centrul unic de comandă al MAI, acesta fiind setul de măsuri suplimentare.
Scopul acestei măsuri este de a ușura accesul transportului de pasageri spre PTF și de a nu admite formarea ambuteiajelor din cauza numărului sporit al unităților de transport de mărfuri ce așteaptă controlul vamal.
Primele marcaje au fost deja aplicate în adiacentul PTF Leușeni, urmând ca asemenea marcaje să fie aplicate și la alte puncte de trecere a frontierei de stat aglomerate.
Reamintim conducătorilor de autovehicule, implicați în traversarea frontierei de stat, să respecte indicațiile agenților de patrulare, ei sunt acolo pentru securitatea comunitară.






















