Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Val de reacții, după ce doi britanici și un marocan au fost condamnați la moarte, în Donețk

192691-161719
10 iunie 2022, ora 21:05

Val de reacții, după ce trei militari străini, care luptau de partea Ucrainei, la Mariupol, au fost condamnați, ieri, la pedeapsă cu moartea. Sentința a fost dictată de un tribunal din Donețk, după ce combatanții, doi britanici și un marocan, au fost capturați de forțele ruse. Șefa diplomației de la Londra a scris pe Twitter că judecata a fost o înscenare și a cerut Rusiei să respecte dreptul internațional. În replică, omologul său de la Moscova i-a sugerat să se adreseze direct la așa-zisele autorități din Donețk.

„Prin cumularea sentințelor, Aiden Aslin și Sean Pinner sunt condamnați la pedeapsă cu moartea.” 
„Pe lângă aceasta, condamnații au dreptul să ceară amnistie”.

Cei doi britanici și marocanul au calificat decizia tribunalului drept ilegală și au declarat că vor cere să fie amnistiați. Cei trei sunt acuzați că ar fi mercenari, deși familiile britanicilor susțin că aceștia făceau parte din armata Ucrainei. Potrivit apropiaților, cei doi cetățeni ai Marii Britanii luptau alături de militarii ucraineni, în Mariupol, când au fost capturați de forțele separatiste din Donbas. La scurt timp după pronunțarea sentinței, ministra de Externe a Marii Britanii a venit cu o reacție. Într-o postare pe contul său de twitter, Liz Truss a condamnat categoric pedeapsa prizonierilor de război:

„Aceasta este o hotărâre fictivă, care nu are o putere legală. Gândurile mele sunt la familii. Continuăm să facem tot posibilul pentru a-i sprijini”, a scris șefa diplomației de la Londra, care a cerut Rusiei să respecte dreptul internațional umanitar, inclusiv drepturile acordate prizonierilor de război. 

În replică, ministrul rus de Externe declară că cetățenii condamnați la pedeapsă cu moartea au comis crime pe teritoriul ocupat de separatiștii din Donbas. Mai mult, el se spală pe mâni și recomandă oficialilor de la Londra să se adreseze la așa-zisele autorități din estul Ucrainei.

„Procesele pe care le menționați se desfășoară pe baza legislației Republicii Populare Donețk, pentru că infracțiunile în cauză au fost comise pe teritoriul DPR. Restul sunt speculații și nu aș vrea să mă implic în
justiția din DPR”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Teritoriul așa-zisei Republici Populare Donețk este considerat de lumea civilizată ca fiind parte a Ucrainei și este recunoscută oficial, alături de Republica Populară Lugansk, doar de Federația Rusă. Din acest motiv, enclava separatistă nu poate fi constrânsă de niciun tratat internațional.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente