Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Spînu: „Moldova are șanse reale să procure gaze din Azerbaidjan”. Pe cât timp ne-ar ajunge rezervele

gaz
13 iunie 2022, ora 21:56

Republica Moldova ar putea procura gaze naturale de la Azerbaidjan, susține ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Viceprim-ministrul nu a oferit prea multe detalii, însă a precizat că „s-ar putea să se întâmple și anul acesta”. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 13 iunie, a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Moldova are șanse să procure gaze din Azerbaidjan, Moldova are șanse reale în sfârșit, să aibă diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz și acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Eu nu am să dau termen, dar vă garantez că în următorii ani, Moldova va avea surse diversificate de gaz. S-ar putea și anul acesta.

Noi suntem în proces de discuții cu colegii din Azerbaidjan și nu doar ca să căutăm alternative, inclusiv pentru depozitarea din această vară, pe care o planificăm. Piața este foarte dinamică. Vedem că în ultimele două săptămâni, avem o tendință pozitivă, prețurile au început să scadă”, a precizat Andrei Spînu. 

Totodată, potrivit ministrului, Republica Moldova face la moment, rezerve de gaz. De exemplu, în luna mai, Energocom a achiziționat 24 de milioane de metri cubi de gaz, însă aceștia ajung pe un timp scurt.

„A fost decizia Comisiei de Situații Excepționale, prin care Energocom a achiziționat 24 de milioane de metri cubi de gaz, care sunt deja în proprietatea Energocom. Au fost achiziționate la prețul din februarie și martie, deci, la un preț foarte bun. Acest volum pe timp de vară, ne-ar ajunge aproape o lună. Pe timp de iarnă, în funcție de iarnă, dar mult mai puțin, o săptămână, poate chiar și mai puțin”, a afirmat ministrul.

În prezent, se poartă discuții cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pentru ca RM să poată lua un credit pentru eventuale urgențe în august, dar și pentru rezerve.

„În luna februarie și martie, deoarece consumul un pic a scăzut, s-au făcut aceste economii. Pentru rezerva pe care o planificăm pentru luna august, suntem în discuții finale cu BERD pentru contractarea unui credit de 300 de milioane, o parte pentru cumpărări de urgență și alta pentru depozit. Acești bani vor fi folosiți în luna august ca să putem procura. În mod normal, lunile iulie și august sunt cele mai bune pentru a face rezerve, când prețul este cel mai mic”, a subliniat Andrei Spînu. 

Tariful la gaz va fi revizuit „în funcție de prețul cum vom achiziționa gazul. Dacă noi, după formula contractului dintre Moldovagaz și Gazprom, vom avea un preț mai mic, inclusiv pentru lunile iulie și august, eventual septembrie, evident că s-ar putea revedea aceste tarife. Însă rezervele de gaz pe care le facem noi acum, nu sunt pentru utilizare imediată. Ele sunt stocate pentru perioada rece, pe timpul iernii”, a conchis Spînu.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente