Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, alertă NATO, premieră în aer și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Victoriabank a dublat suma adunată în cadrul campaniei „Povești de acasă”, în valoare de 73489 de lei (P)

Presa 809x465
14 iunie 2022, ora 11:17

Deja a devenit o tradiție ca Victoriabank să susțină copiii aflați în dificultate și să sprijine activitățile CCF Moldova. Astfel, și în acest an, Victoriabank a dublat suma adunată în cadrul campaniei „Povești de acasă”, astfel suma finală fiind în valoare de 73 489 de lei. 

Campania „Povești de acasă”, inițiată de organizația Copil Comunitate Familie (CCF Moldova), are drept scop acumularea fondurilor pentru realizarea misiunii de a susține copiii să crească alături de părinții lor, acasă, iar Victoriabank continuă să fie partenerul acestei inițiative.

Misiunea CCF Moldova s-a diversificat în acest an din cauza războiului din Ucraina. Astfel, pe lângă copiii din Moldova, organizația desfășoară și activități de sprijin destinate ajutorării copiilor ucraineni în 20 de centre unde sunt cazați aceștia împreună cu părinții lor. 

Anul acesta, tații au avut misiunea de a spune povești. Printre cei care au binevoit să sprijine campania și în același timp să se transforme în povestitori pentru copii au fost: Vlad Țurcanu, Cristofor Aldea-Teodorovici, Maxim Melinti, Dmitri Voloshin, Maxim Potîrniche, Dumitru Talmazan, Dumitru Marian, Petru Hadârcă, Iulian Filip, Dumitru Roman (Beton), Roman Rybaleov, Tudor Darie, Mihai Burciu, Dinu Țurcanu, Dan Melnic, Marcel Spatari.

Bogdan Pleșuvescu, președinte Victoriabank, s-a alăturat și el aceste campanii, povestind copiilor istorioara „Acvila care nu voia să zboare”, o poveste din colecția : "Povești ca să te iubești mai mult" de Alex Rovira și Francesc Miralles.

„Am avut o plăcere deosebită să fiu alături de ceilalți povestitori ai acestei campanii și să aduc o doză de bucurie celor mici. Am citit o poveste care ne vorbește despre depășirea zonei de confort, despre curaj și perseverență, mesaj pe care am dorit să-l transmit tuturor copiilor și anume faptul că dacă doresc să obțină ceva în această viață trebuie să acționeze”, a declarat președintele Victoriabank.

Liliana Rotaru, președinta CCF Moldova, a venit cu un mesaj de gratitudine în care a mulțumit tuturor celor  care s-au implicat în cadrul campaniei „Povești de acasă”: 

„Mulțumim tuturor protagoniștilor campaniei care ne-au reamintit cât de importantă este dragostea părinților pentru copil și acele momente magice înainte de somn, când părinții le trezesc imaginația, îi învață despre ce înseamnă bine și rău”.

Despre CCF Moldova și campania „Povești de acasă”

CCF Moldova este o asociație nonguvernamentală, înființată în 2004. Campania „Povești de acasă”, inițiată de CCF Moldova, are drept scop acumularea fondurilor pentru realizarea misiunii de a susține copiii să crească alături de părinții lor, acasă.

Acest eveniment este lansat anual, din 2020, de Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită pe 15 mai, și se încheie pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copiilor.

Evenimentul, aflat la a treia ediție, a fost inițiat de către jurnalista Ilinca Avram. Acțiunea dată face parte din șirul de activități organizate de către CCF Moldova în cadrul campaniei sociale  „Cu grijă față de copil”, care își propune să sprijine peste 700 de copii să crească alături de părinți.

Mai multe detalii despre activitatea CCF Moldova puteți afla de la președinta acestei organizații nonguvernamentale, Liliana Rotaru, care a fost invitata unei ediții a podcastului VB Talks, realizat de Victoriabank.  Episodul respectiv poate fi văzut aici.

(P) Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Patru drone au explodat la Căușeni, Hîncești, Anenii Noi și Ștefan Vodă
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Patru drone au explodat la Căușeni, Hîncești, Anenii Noi și Ștefan Vodă
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente