Diplomele de studii pentru toate nivelurile de învățământ, emise în Republica Moldova, vor fi recunoscute și în România. Potrivit Ambasadei României în Republica Moldova, acordul a intrat în vigoare ieri, 20 iunie.
„Ambasada României are plăcerea să informeze că la 20 iunie 2022 au fost finalizate procedurile interne în România și Republica Moldova necesare intrării în vigoare a Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, semnat la București la 23 noiembrie 2021”, a anunțat Ambasada României.
TV8.md reamintește că Guvernul a aprobat pe 29 decembrie 2021, un proiect de lege privind ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice.
Documentul stabilește modalitățile de recunoaștere a tipurilor actelor de studii la toate nivelurile de învățământ, începând cu învățământul general și terminând cu titlurile științifice și științifico-didactice. Fapt ce va facilita mobilitatea academică și profesională a cetățenilor din ambele state, dar și recunoașterea pe plan internațional a actelor de studii obținute în Republica Moldova.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





















