Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1720: Atac masiv, bilanț negru, ajun de negocieri și planul lui Putin. Trump: Războiul se încheie curând

Harta migrației din Selemet: Cum ajută baștina cei peste 1200 de săteni plecați în 27 de țări ale lumii

migratie
26 iunie 2022, ora 10:00

În satul Selemet, raionul Cimișlia, unde aproape fiecare familie are pe cineva plecat peste hotare, a fost realizată o hartă a migrației. Autorii au desenat grafic gospodăriile și au înfipt câte un steguleț al țărilor în care sătenii și-au găsit rostul lor în viață. Harta reflectă fenomenul care a luat amploare, în ultimi ani, în toată țara, și care, deocamdată, e greu de oprit. Surprinzător este faptul că, deși, de ani de zile, nu mai sunt în țară, locuitorii din Selemet nu-și uită originile și participă activ la dezvoltarea localității, donând periodic bani. 

Mătușa Ana din satul Selemet, raionul Cimișlia, fostă profesoară de limbă franceză, are trei feciori. 

Însă niciunul nu și-a croit viitorul în țara noastră. Rând pe rând, au decis să-și caute un loc de trai mai bun. Și l-au găsit, în Franța.

După mai bine de 15 ani de muncă, acum, femeia, spune că feciorii săi și-au cumpărat acolo case, fiecare având și un loc de muncă bine plătit. 

Deși se bucură sincer de realizările copiilor, totuși are și un regret - îi vede mult mai rar:

„Acum cu pandemia nu prea au fost, dar cred că o să vină. Poate acum în iulie, poate o să vină, eu știu. Dar când era pandemia nu i-am văzut.” 

Nu este singura din mahala, care duce dorul copiilor, spune ea. 

„E greu, dar așa au venit vremurile ce să facem? Nu doar ai mei sunt plecați. Dacă iei mahala toți sunt plecați. Vecina a plecat chiar și ea în Italia. Aici tot sunt duși în Italia, a rămas cam pustiu.” 

Iar mătușa Tamara din aceeași localitate ne-a povestit că are un nepot de trei ani, pe care nu l-a văzut niciodată. 

Feciorul ei locuia în Polonia când a suferit un accident grav și a decedat, iar din cauza pandemiei și a războiului femeia n-a mai reușit să meargă la nepot:

„Nora a fost la mort, dar nepoțelul nu. Era vorba să vină vara, dar cum a plecat sau închis hotarele din cauza pandemiei, apoi a început războiul. Nici eu nu am reușit să merg la ei, nici ei nu au putut să vină.” 

„Acasă vine o dată în an și ca de obicei la noi în Moldova nu ai la ce să rămâi. -De mult timp e plecat? - De cinci ani.” 

Fenomenul migrației, care a luat amploare în ultimi ani, a lovit practic fiecare localitate din țara noastră. 

Satul Selemet nu este o excepție. Din cei peste 4000 mii de locuitori, mai mult de 1000 sunt plecați peste hotare. 

Asociația Baștina din localitate a creat o bază de date cu toți cei care au căutat o viață mai bună în afara țării, dar și o hartă a migrației, unde sunt marcate gospodăriile și drapelele statelor în care au ales să trăiască cei plecați.

„Avem peste hotare peste 1200 de persoane în 27 de țări ale lumii. Aici vedeți harta localității Selemet, în fiecare gospodărie dacă observați sunt drapelele țărilor unde sunt plecați ai noștri. Sunt gospodării unde sunt mai multe drapele, dar asta este situația la zi”.

Admirabil este însă faptul că cei plecați n-au uitat de baștină și participă activ la dezvoltarea comunității, susține Elena Moraru:

„Sunt o mulțime de proiecte, de exemplu foișoare din localitate, răstigniri, drumuri de acces construite cu implicarea diasporei. Pentru că părinții de acasă nu au finanțele necesare, dar cei de peste hotare vin în ajutor, vin cu susținere.”

„Cu sprijinul comunității din diaspora a fost reabilitat și muzeul din satul Selemet. În acest an locuitorii plecați peste hotare au pus mână de la mână și au construit această prispă tradițională. Un ajutor important a venit din partea unui locuitor din SUA care a donat 4000 de dolari pentru acest colțișor de rai.”

În semn recunoștință, pentru sprijinul acordat, în fiecare an, primăria organizează o tabără pentru picii din diaspora. Timp de 10 zile copii din localitate împreună cu cei veniți desfășoară diverse activități educative și distractive.

„Împreună ei învață cultura, tradiția, obiceiul bunicilor de acasă. Învață limbă că unii n-o cunosc. Sunt diferite activități și în localitate și în afara ei.”

Conform celor mai recente studii, în ultimii 30 de ani din Republica Moldova au plecat peste 1 milion și jumătate de oameni. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, este invitatul de duminică al emisiunii „Cutia Neagră PLUS”. Cât gaz ar putea Ucraina să livreze Republicii Moldova în această iarnă și la ce preț? Poate Ucraina să ne ajute la detectarea și neutralizarea dronelor rusești? Care este situația reală de pe front și cum vede Kievul soluționarea conflictului transnistrean în actualul context regional? Aflați la Cutia Neagră PLUS de la TV8.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.

Ieftinirile la benzină și motorină continuă: Cât vor costa carburanții pe 10 noiembrie 2026
Ieftinirile la benzină și motorină continuă: Cât vor costa carburanții pe 10 noiembrie 2026
/VIDEO/ Moldova și Ucraina ar putea avansa separat spre UE. Marta Kos: „Singurul criteriu sunt rezultatele”
/VIDEO/ Moldova și Ucraina ar putea avansa separat spre UE. Marta Kos: „Singurul criteriu sunt rezultatele”
/VIDEO/ AMPRENTE: Tânără cu dizabilități, abuzată sexual. Cine îi face dreptate?
/VIDEO/ AMPRENTE: Tânără cu dizabilități, abuzată sexual. Cine îi face dreptate?
/EXCLUSIV/ Marta Kos, la TV8: UE oferă încă 30 de milioane de euro pentru compensații la energie în Moldova
/EXCLUSIV/ Marta Kos, la TV8: UE oferă încă 30 de milioane de euro pentru compensații la energie în Moldova
/VIDEO/ Bătaie cu polițiștii într-o intersecție din Chișinău: Momentul reținerii unui tânăr agresiv
/VIDEO/ Bătaie cu polițiștii într-o intersecție din Chișinău: Momentul reținerii unui tânăr agresiv

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente