Motiv de bucurie pentru fanii Harry Potter de la Londra. O replică de șase metri a unui personaj din film a apărut deasupra celebrului Tower Bridge. Figurina gonflabilă a fost suspendată în aer cu ocazia aniversării a 20 de ani de la cea de-a treia peliculă Harry Potter.
Figurina, ce o înfățișează pe mătușa Marge, vine să recreeze scena comică în care Harry Potter a făcut neintenționat o vrajă asupra femeii, făcândo să se umfle ca un balon și să plutească în aer.
„20 la sută dintre britanici spun că scena cu mătușa Marge "umflată" este preferata lor din filmul "Harry Potter și prizonierul din Azkaban". Mulți sunt surprinși când află că această replică nu a fost creată cu CGI - imagini generate de computer, ci de realizatorii noștri de film incredibil de talentați, care lucrează în spatele camerelor. Ce moment simbolic din film pentru a fi recreat”!
„Sunt un mare fan Harry Potter și este incredibil să o văd pe mătușa Marge "zburând" deasupra Tower Bridge”.
„Ador scena din "Prizonierul din Azkaban" și este fantastic să o văd recreată aici”.
„Sunt un mare fan Harry Potter, am văzut asta și am zis: Wow, trebuie să mă opresc”.
Figurina cântărește 95 kg, iar crearea sa a durat 264 de ore. La proces au participat 16 persoane, inclusiv designeri, artiști și croitorese.