Ministerul Sănătății anunță 465 de cazuri noi de îmbolnăvire de COVID-19, confirmate în Republica Moldova, în perioada 20-26 iunie. În total, au fost efectuate 13.899 de teste. Au fost raportate și patru decese din cauza virusului. Potrivit ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, „am înregistrat o creștere cu 85%”.
În ultimele 7 zile, au fost administrate 1.915 de doze de vaccin contra COVID-19. În total, 1.065.932 de persoane sunt vaccinate cu schema completă.
„Măsurile restrictive și măsurile de comportament se introduc nu doar că există o creștere, dar noi am făcut scenarii predictibile, care se introduc la un anumit număr de populație pe care-l avem”, a precizat Ala Nemerenco, în cadrul unei conferințe de presă.
„Avem o creștere în ultima săptămână și există o creștere și în Europa, și în lume, a cazurilor de COVID. Am înregistrat o creștere cu 85%”, a subliniat ministra.
În comparație cu alte state, luni, 28 mai, la un milion de populație, Republica Moldova, avea înregistrate 10 cazuri, România - 29, Marea Britanie - 265, SUA - 319, Germania - 986, Franța - 1053.
„În unele țări, creșterea a început undeva o lună în urmă și dacă ne uităm la exemplul țărilor care au înregistrate acum undeva pe o mie de cazuri la un milion de populație, observăm că o lună în urmă, cazurile au fost de două ori mai multe. De exemplu, pe 24 mai, Portugalia avea 2.065, acum au peste puțin o mie, ceea ce ne face să presupunem că această tulpină nouă de virus are o contagiozitate foarte ridicată, dar, totodată, un bal foarte rapid de scădere”, a precizat Nemerenco.
Potrivit acesteia, Republica Moldova este pregătită din punct de vedere al stocurilor de teste, echipamente de protecție, care „sunt distribuite în toate spitalele, inclusiv medicamente necesare și pentru secțiile de terapie intensivă, dar și pentru celelalte secții”.
Ministra a îndemnat cetățenii să fie foarte vigilenți și să respecte măsurile de igienă, ca să nu fie necară introducerea unor restricții.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md