Agenția Servicii Publice susține că a identificat 1072 de pagini web și platforme prin intermediul cărora erau accesate jocurile de noroc neautorizate. A fost deconspirată inclusiv o platformă neautorizată de prestare a serviciilor în domeniul jocurilor de noroc pe Instagram, 1win.moldova.
Aceasta avea indicată drept adresă de activitate o locație unde funcționează o subdiviziune teritorială a ASP. Agenția Servicii Publice informează că în subdiviziunile teritoriale ale ASP, platforme de înregistrare a participanţilor pentru depunerea mijloacelor financiare pentru pariuri la competiţiile sportive nu există, iar servicii de extragere a câștigurilor şi alte servicii tangențiale cu activitatea în domeniul jocurilor de noroc, nu sunt prestate.
„ASP dezaprobă activitatea platformelor neautorizate de jocuri de noroc, exclude coparticiparea în activităţi care nu îi sunt caracteristice şi apelează la atragerea la răspundere a subiecţilor care activează ilicit”, se menționează într-un comunicat al ASP.
Potrivit prevederilor legale, organizarea şi desfășurarea activităţii în domeniul jocurilor de noroc pe teritoriul R. Moldova, cu excepția întreținerii cazinourilor, constituie monopol de stat, iar gestionarea activității în domeniul jocurilor de noroc este realizată de către stat prin intermediul Loteriei Naționale.


























































