Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Au mituit un polițist de frontieră ca să le asigure trecerea ilegală a țigărilor. 7 indivizi, trimiși în judecată

euro-mita-1280x720
01 iulie 2022, ora 13:43

Șapte membri ai unui grup criminal organizat transfrontalier, specializat în contrabandă cu țigări de pe teritoriul Republicii Moldova în România, au fost trimiși pe banca acuzaților. Indivizii ar fi mituit un polițist de frontieră, ca să le asigure trecerea ilegală țigărilor, prin zona „verde”. 

Angajatul Poliției de Frontieră era remunerat cu sume cuprinse între 4 mii și 7 mii de euro, pentru organizarea fiecărei treceri clandestine a țigărilor. 

Cei șapte membri ai grupării sunt vizați și în șase episoade, dintre care două tentative, de săvârșire a contrabandei cu mărfuri accizate, manifestată prin scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor supuse accizului, în cantității de 250 000 de bucăți de țigarete cu filtru, acțiuni realizate prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal al acestora.

Membrii grupării aveau roluri bine determinate, iar pentru a pune în aplicare activitatea infracțională, aceștia operau în comun cu o altă grupare care prelua marfa, transbordată prin contrabandă.

Pentru desființarea acestui grup criminal organizat transfrontalier, procurorii anticorupție au activat în comun cu angajații Poliției de Frontieră și Serviciul de Informații și Securitate, cât și în conlucrare cu organele de resort din România.

Activitatea infracțională a grupării criminale a fost documentată pe parcursul a șase luni, perioadă în care au fost documentate cinci livrări controlate a țigărilor pe segmentul „verde” al frontierei de stat. În acest sens, fiind acumulate probe relevante și desfășurate rețineri în flagrant la data de 05 mai 2022. 

Patru din cele șapte persoane reținute, inclusiv liderii grupării, se află în arest preventiv pe un termen de 30 zile, iar trei membri care aveau rolul de cărăuși sunt plasați în arest la domiciliu pe un termen de 30 zile. În privința celor plasați în arest la domiciliu, procurorii anticorupție au formulat recursuri la Curtea de Apel Chișinău, care la moment sunt în curs de soluționare, nefiind emise decizii în acest sens.

În cadrul prezentei cauze penale, au fost puse sub sechestru bunuri mobile și imobile (automobile, case, terenuri) ce aparțin învinuiților, valoarea cărora constituie circa 3 200 000 lei.

La fel, au fost sechestrați și banii recunoscuți ca corp delict, care au fost transmiși pentru încercarea coruperii angajaților poliției de frontieră, în sumă totală de 349 000 lei.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente