Unión de Socorristas de Mallorca, sindicatul salvamarilor de pe insula iberică, a anunțat că intră în grevă începând cu data de 16 iulie. În aceste condiții, scrie Mallorca Zeitung, plajele ar putea fi închise, iar scăldatul, interzis, în plin sezon, scrie Libertatea.
De mai multe săptămâni, salvamarii din Mallorca atrag atenția asupra situației lor: se plâng de programul prea lung, personalul este suprasolicitat și insuficient și salariul prost. De asemenea, o renovare a posturilor de control de pe plaje este în întârziere.
„Câștig aproximativ 1.000 de euro brut pe lună pentru 40 de ore de muncă pe săptămână. Cum poți să trăiești cu asta în Mallorca, unde aproape că nu există o cameră de închiriat pentru mai puțin de 450 de euro?”, a spus un salvamar.
La ultimul protest, de joi, 30 iunie, ei au pus cruci în nisip, lângă care au așezat saci pentru cadavre.
Conform contractului colectiv de muncă, salvamarii nu au voie să declanșeze grevă fără să asigure personalul minim pentru posturile de pe plajă. Însă sindicatul Unión de Socorristas de Mallorca nu vede altă cale de rezolvare a doleanțelor decât greva generală.
Primăria din Palma de Mallorca este responsabilă de serviciul de supraveghere a plajei. Contractul expiră anul viitor.
Reprezentanții sindicatelor UGT și CCOO negociază în prezent un acord cu responsabilii din cadrul companiei și din primărie. Dar sindicatul Unión de Socorristas de Mallorca, care a fost fondat anul trecut și face apel la grevă, nu a fost chemat la masa tratativelor.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md






























































