Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, susține că intenția Ministerului Educației și Cercetării (MEC) privind reforma învățământului superior „este una lipsită de transparență. Deputatul a declarat că fracțiunea din care face parte solicită ca intenția privind reorganizarea instituțiilor să fie dezbătută în cadrul Comisiei de specialitate, apoi în plenul Parlamentului.
„Nu totul în Republica Moldova trebuie privit prin prima politicului, dar trebuie să avem dezbateri. Republica Moldova este într-o criză, dar peste tot domeniul educației este cel în care statul trebuie să investească. El nu asigură un venit financiar, statul are venituri din calitatea specialiștilor și studiilor. Această reformă nu a fost consultată nici cu mediul academic, nici cu cadrele didactice cu specialiștii. Este lipsită totalmente de transparență”, a declarat Batrîncea.
Deputatul susține că Universitatea Agrară, Universitatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea din Taraclia nu ar trebuie să fie supuse absorbției nicidecum.
„Țin să vă spun că la Guvern a venit un demers din partea ministerului din Bulgaria care propune să asigure financiar Universitatea din Taraclia. De aceea considerăm că fiecare din aceste instituții necesită o atenție sporită din partea tuturor și sunt necesare dezbateri și în comisii și în plen. Propunem includerea în ordinea de zi a audierii ministrului Anatolie Topală ca să înțelegem și conținutul și calitatea acestei reforme, să ne expunem și să venim cu recomandări și cu sugestii. Credem că în urma acestor dezbateri vor putea fi identificate soluții și noi surse de finanțare”, a solicitat Batrîncea.
Propunerea acestuia de a fi inclusă pe ordina de zi audierea ministrului Educației, Anatolie Topală, nu a întrunit numărul de voturi.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md






















