Detalii de la procuratura Generală în legătură cu perchezițiile de sâmbătă dimineața la domiciliul fostului adjunct al procurorului general suspendat, Ruslan Popov.
De dimineață, procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul lui Popov, precum și la domiciliul unui complice al acestuia, ambii vizați în cadrul unui dosar de spălare a banilor, săvârşite în proporţii deosebit de mari.
În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliul ex-adjunctului procurorului general suspendat, au fost ridicate documente și înscrisuri de ciornă, 3 telefoane mobile, un bloc de sistem, o agendă personală, alte înscrisuri care indică asupra unor mijloace băneşti în euro, respectiv la complicele acestuia au fost depistate şi ridicate 3 telefoane mobile, 2 sticuri şi o carte de vizită, care urmează să fie analizate şi cercetate în ansamblu cu alte probe administrate în cadrul acestei cauze penale.
Fostul adjunct al procurorului general suspendat este suspectat de faptul tăinuirii şi deghizării naturii, originii, dar şi deplasării proprietăţii reale a unui bun imobil, aflat în centrul capitalei, pe care îl deţinea în calitate de beneficiar efectiv.
Mai exact, acesta în perioada anilor 2013-2019 a înregistrat dreptul de proprietate asupra bunului imobil vizat pe numele unei persoane interpuse, în scopul tăinuirii veniturilor ilicite investite în acest bun, care se atribuie la categoria proporţiilor deosebit de mari.
La această etapă a efectuării urmăririi penale pe caz, în privinţa ex-adjunctului procurorului general suspendat, nu a fost aplicată nici o măsură procesuală de constrângere. Acesta a fost citat la Procuratura Anticorupţie pentru a i se aduce la cunoştinţă ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit şi a fi audiat pe marginea circumstanţelor cazului investigat.
La sfârșitul lunii martie, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat ordinul de demitere din funcție a lui Ruslan Popov, după ce anterior, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a dispus suspendarea din funcție a acestuia și i-a oferit lui Robu „mână liberă” pentru a decide demisia lui Popa
TV8 reamintește că fostul adjunct al procurorului general, suspendat din funcție, Ruslan Popov, a fost reținut în luna octombrie anul trecut după ce procurorii și mascații de la SIS au efectuat la el acasă, dar și la sediul PG mai multe percheziții. Din octombrie până în prezent, Popov a fost în arest preventiv, arest la domiciliu, iar acum este sub control judiciar. Popov este suspectat de îmbogățire ilicită.