După doi ani de pandemie, taberele de odihnă și-au deschis larg porțile pentru copii. Directorii acestora ne spun că locurile au fost ocupate chiar din primele zile, iar până la sfârșitul verii, pragul acestora va fi trecut de mii de copii. Costul unui bilet la tabere cu program non - stop se ridică la aproape trei mii de lei. În Capitală funcționează tabere de vară cu sejur de zi, 13 la număr. Aici se vor odihni peste o mie de copii.
La una dintre taberele de odihnă de la Vadul lui Vodă era, astăzi, mare gălăgie. În timp ce unii copii se jucau în curte, alții desenau sau băteau mingea. Fericiți, ei spun că după doi ani de restricții, în sfârșit se pot distra la maxim.
Timp de 10 zile cât sunt aici, copiii au reușit deja să lege prietenii.
„- Dacă nu am fi toți 10, nu am putea găsi nimic.
- Ați făcut prieteni noi aici?
- Da, sigur. Noi ne-am împrietenit foarte bine.
- Ați făcut cunoștință aici?
- Da”, au vorbit copii.
Activitățile sunt organizate de instructori, care spun că au pregătit o mulțime de jocuri sportive și intelectuale.
„Atât odihnă activă, precum: terenurile de joacă, concursuri, copii aleargă, concursuri unde copii trebuie să se implice fizic, dar avem și avem și activități intelectuale, culturale, spirituale”, a menționat instructorul, Andrei Ilasciuc.
Instructorul spune că după perioada de pandemie, timp în care copiii au stat mai mult cu gadgeturile în mână, pofta de socializare a crescut.
„Perioada de pandemie, totuși i-a făcut pe copii setoși de comunicare pe viu, nicidecum la distanță. În anii precedenți, erau foarte populare gadgeturile, telefoanele mobile”, a mai vorbit acesta.
Directorul taberei ne-a spus că în acest an, numărul cererilor a crescut foarte mult. În prezent sunt 400 de copii care se odihnesc aici, iar locuri libere nu mai sunt.
„- La ora actuală nu avem niciun loc liber, adică cu două ture înainte. Deja toate biletele sunt vândute.
- După perioada pandemică, au venit mai mulți copii sau nu?
- Da, aveți dreptate, se observă sporirea interesului și a părinților și a copiilor, față de tabere.”
Aceeași situație este și la alte tabere din zonă. Biletele s-au vândut ca pâinea caldă, încă de la începutul verii.
„- La noi, tabăra este solicitată. Avem 6 schimburi, iar într-un schimb sunt 550 de copii.
- Adică numărul este relativ, același?
- Da, pentru noi este același”, a declarat directorul taberei pentru copii, Ion Garbuz.
Din cauza restricțiilor pandemice din ultimii doi ani, taberele de odihnă au fost închise. Acestea și-au reluat activitatea din această vară, după ce măsurile antipandemice au fost relaxate. Un sejur pentru 10 zile la tabără costă aproximativ trei mii de lei, în timp ce la o tabără de zi, părinții trebuie să scoată din buzunare aproximativ 2500 de lei.





















