Zeci de pești au fost descoperiți morți în lacul din Parcul Valea Morilor. Autoritățile susțin că acest lucru se întâmplă în fiecare an, la începutul perioadei estivale, iar motivul pentru care peștii mor este deficitul de oxigen în apa bazinului acvatic. Pe lac, sunt instalate 16 aeratoare de oxigen, doar pe 30% din suprafața lacului, iar municipalitatea vrea să achiziționeze încă 25 astfel de sisteme.
„Aceste dispozitive, în număr de 16 unități, nu reușesc să îmbogățească apa cu oxigenul necesar, una din principalele cauze de deces a peștelui”, se menționează într-un comunicat de presă de la Primărie.

Pentru anul 2022, au fost prevăzute surse bugetare pentru achiziționarea suplimentară a 25 de aeratoare, însă la prima licitație de acest gen nu s-au înregistrat participanți. În prezent, este în desfășurare cea de-a doua licitație, iar agenții economici de profil sunt îndemnați să participe la concurs.
Serviciile municipale colectează zilnic în jur de 30 kg de pește mort, în comparație cu circa 200 kg, cantitate înregistrată de până la instalarea aeratoarelor pentru oxigenare apei.