Un minor în vârstă de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost bătut de către concubinul mamei sale. Potrivit poliției, totul s-ar fi întâmplat în seara zilei de vineri, în jurul orei 21:00.
Potrivit informațiilor preliminare, la casa unde locuia minorul a venit concubinul mamei sale, un bărbat în vârstă de 52 de ani. Fiind în stare de ebrietate, între bărbat și fiul femeii s-a iscat un scandal.
„Bărbatul i-a aplicat mai multe lovituri pe corpul minorului, cauzându-i leziune corporale. Minorul a fost internat la Spitalul Raional din Florești”, a declarat pentru TV8, ofițera de presă Ina Banari.
Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții Spitalului din Florești pentru a afla în ce stare se află minorul. Potrivit informațiilor oferite, copilul se află sub supravegherea medicilor, însă mai multe detalii nu ne-au comunicat motivând că sunt date cu caracter personal, iar mai multe informații despre acest caz nu ne pot oferi.
Polițiștii au pornit o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

























