Serviciul Hidrometeorologic de Stat ne avertizează că a fost prelungit cu o săptămână codul galben de pericol excepțional de incendiu. Alerta este valabilă între 9 și 16 iulie.
Respectiv, în intervalul menționat „se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural”, menționează specialiștii.

Totodată, reamintim că până luni, 11 iulie, este valabil codul portocaliu de scurgere scăzută, generat de lipsa precipitațiilor. Astfel, specialiștii avertizează că „în bazinul râului Prut se atestă o scurgere scăzută a apei cu 20-30%, iar în râurile mici se atestă o scurgere scăzută cu 10-25%.
În acest context, cetățenii și agenții economici sunt îndemnați să consume rațional resursele de apă.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

























