Liderul de la Kiev Volodimir Zelenski a declarat la Summitul Comunității Politice Europene că Ucraina are nevoie de arme pentru a împiedica „tancurile ruse să meargă la Varşovia sau Praga. Ba mai mult, acesta a cerut repetat liderilor europeni să „pedepsească agresorul”, scrie Agerpres.
„Acest război trebuie să fie câştigat acum, pentru ca flota rusă să nu poată bloca celelalte porturi de la Marea Neagră, de la Mediterana sau din orice altă mare şi pentru ca tancurile ruse să nu avanseze spre Varşovia sau Praga”, a declarat liderul ucrainean.
Totodată acesta a precizat că actuala contraofensivă a forţelor ucrainene va continua.
Ucraina a anunţat joi, 6 octombrie, că a reluat controlul asupra a încă 400 de kilometri pătraţi în sudul ţării, unde contraofensiva sa a pus trupele ruse sub presiune. Armata ucraineană a precizat că de la 1 octombrie a recucerit 29 de localităţi din regiunea Herson care fuseseră ocupate de ruşi.
În regiunea Doneţk (est), un alt teritoriu anexat de Rusia, cel puţin 14 persoane au fost ucise şi trei rănite în ultimele 24 de ore în zonele aflate sub controlul Kievului, potrivit preşedinţiei ucrainene.
Pe plan diplomatic, Uniunea Europeană a aprobat un nou set de sancţiuni contra Moscovei. În acest timp, OPEC+ a decis o scădere drastică a cotelor producţiei de petrol pentru a susţine preţurile, în contextul în care hidrocarburile rămân principala sursă de venituri pentru Rusia.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md




























































