Populația Republicii Moldova a scăzut cu circa 265,5 de mii de persoane, adică cu 9,3% în ultimii opt ani. Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada anilor 2014-2022, ponderea populației tinere a scăzut, iar cea a vârstnicilor a crescut.
De la începutul anului 2014 populația cu reședința obișnuită a Republicii Moldova se află în continuă descreștere, atingând 2.603,8 mii de locuitori la începutul anului 2022, dintre care 1.102,5 mii de persoane, 42,3%, constituie populația urbană şi 1.501,3 mii de persoane, 57,7% – cea rurală.
Într-o măsură mai mare scăderea populației a fost mai pronunțată în mediul rural - сu 13,3% mai puțin comparativ cu anul 2014, iar în mediu urban – doar cu 3% mai puțin.
Factorii care determină reducerea sau creșterea numărului populaţiei reprezintă sporul natural şi sporul migratoriu extern.
În perioada anilor 2014-2019, creșterea naturală a populației în zonele urbane rămâne a fi pozitivă, însă din 2020 scade de la an la an. Totodată, în mediul rural, în toată perioada analizată s-a atestat descreşterea naturală a populaţiei.
Soldul negativ al migrației internaționale reflectă volumul și schimbările demografice. În anii analizați se atestă o creștere considerabilă a migrației nete negative în mediul rural de la 7,7 mii persoane în anul 2014 până la 22,5 mii persoane în anul 2019, valoarea maximă fiind înregistrată în anul 2017, ajungând la o migrație netă negativă de 29,7 mii persoane.
Astfel, în ultimii doi ani tendința de evoluție a populației țării s-a schimbat radical - factorul care a influențat declinul populației a fost, în primul rând, sporul natural negativ al populației. Aceeași constatare este valabilă atât pentru populația din mediu urban, cât și cea din mediu rural.
În anul 2022, comparativ cu anul 2014 populația cu reședință obișnuită în profil teritorial a înregistrat o scădere de peste 9%. O creștere moderată a locuitorilor a fost înregistrată numai în municipiul Chișinău – cu 1,5 mii persoane sau 0,2%, mai mult în anul 2022 comparativ cu anul 2014.
Tendințele de depopulare sunt tipice pentru toate unitățile administrativ-teritoriale de nivelul II. Cele mai mari pierderi în numărul populației s-au înregistrat în raioanele: Cimișlia (cu -22%), Cantemir (cu -20%), Călăraşi, Teleneşti, Hînceşti (câte -19%), Briceni și Nisporeni (circa -18%).
Procesele demografice, care au avut loc în perioada 2014-2021 într-o măsură mai mică, au influențat scăderea populației, anume în municipiul Bălți (-2,9%) și UTA Găgăuzia (-1,1%).
Structura populaţiei țării la 1 ianuarie 2022, pe grupe mari de vârstă, se caracterizează prin ponderea populaţiei sub vârsta aptă de muncă (0-15 ani) de 19,3 la sută, în vârsta aptă de muncă conform legislației naționale (16-58 de ani pentru femei și 16-62 de ani pentru bărbați) – 59,3 la sută, peste vârsta aptă de muncă (59/63 de ani) – 21,5 la sută.
În municipiul Chișinău, ponderea persoanelor în vârstă aptă de muncă este cea mai mare, iar ponderea persoanelor vârstnice este cea mai mică comparativ cu celelalte regiuni de dezvoltare.
Doar în municipiul Chișinău ponderea populației tinere (0-15 ani) la începutul anului 2022 comparativ cu anul 2014 a crescut cu 3,4 puncte procentuale.
În regiunea centru și UTA Găgăuzia se înregistrează cea mai mare pondere a persoanelor tinere (0-15 ani), 20,3% și 20,4% sau fiecare al cincilea locuitor al acestor regiuni.
Ponderea populației vârstnice (58-63 de ani) a crescut în perioada 2014-2022 în toate regiunile de dezvoltare. Însă, cele mai mari creșteri ale ponderii persoanelor vârstnice se atestă în zona de sud (cu 6,9 puncte procentuale) și regiunea centru (cu 6,3 puncte procentuale).
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





































