UPDATE: La această oră, cele patru autorități de frontieră și vamale din Moldova și Ucraina activează la capacitate maximă pentru degajarea circulației transfrontaliere și excluderea formării rândurilor, anunță Poliția de Frontieră.
Atenție, călători! Se înregistrează trafic intensiv la punctul de trecere al frontierei Palanca. Potrivit Poliției de Frontieră, traficul s-a intensificat din cauza lipsei legăturii de internet și IP telefonie.
„Pe ambele sensuri de deplasare se înregistrează un flux majorat de călători și mașini. Cauza intensificării traficului ar fi lipsa legăturii de internet și IP telefonie, iar ca rezultat activitatea punctului de trecere Palanca a fost sistată”, informează Poliția de Frontieră.
La fața locului, echipa de tehnicieni întreprinde măsurile necesare pentru a înlătura deficiențele.
În acest context, angajații Poliției de Frontieră îndeamnă călătorii răbdare la situația creată, sau pot opta pentru un alt punct de trecere a frontierei, PTF Tudora-Starokazacie.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





































