Deputații au revenit la purtarea măștilor în plenul Parlamentului. Se întâmplă după ce mai mulți aleși ai poporului au fost infectați cu coronavirus, dar și în contextul creșterilor numărului de cazuri în țară. Joi, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a semnat un regulament în acest sens, prin care recomandă deputaților să poarte măști.
„Mă bucur că majoritatea deputaților s-au conformat noilor cerințe de a purta, în sala de ședințe, măști. Îi îndemn și pe cei care încă mai meditează să se alăture majorității. Majorității care poartă măști. Nu vă faceți iluzii”.
Recent, trei deputați au fost bolnavi de COVID-19, însă s-au însănătoșit deja și au revenit la muncă. La ședința de joi, 14 iulie, a Parlamentului un alt deputat a lipsit din cauza infectării cu noul coronavirus. Obligativitatea purtării măștilor în spații publice a fost ridicată la mijlocul lunii aprilie curent. Acum câteva zile, în contextul creșteri numărului cazurilor de COVID-19, a fost instituită obligativitatea purtării măștilor în spitalele și policlinicele din Chișinău.




















