Vladislav Buriak, în vârstă de 16 ani, a fost ținut ostatic de ruși timp de 90 de zile, în timp ce din celula din apropiere se auzeau țipetele altor prizonieri torturați. Vladislav, care a fost pus de ruși să spele camera de tortură de sânge și bandaje îmbibate cu sânge, a fost ținut ca garanție pentru un schimb de prizonieri, relatează HotNews.
Buriak, care a fost separat de familia sa pe 8 aprilie la un punct de control în timp ce încerca să fugă din orașul Melitopol, a fost eliberat după o negociere de luni de zile între tatăl său, Oleg – un oficial local ucrainean – și soldații ruși, care doreau să îl dea la schimb pe Vladislav cu o persoană de interes pentru armata rusă.De altfel, șeful regiunii Zaporojie, Oleg Buriak, a anunțat de pe 17 aprilie într-o înregistrare video că militarii ruși i-au răpit fiul de 16 ani, Vladislav.
Descrierea intensă a lui Vladislav a timpului petrecut în captivitate este o descriere a interogatoriilor violente care implică bătăi brutale și confirmă alte rapoarte despre forțele separatiste ruse și pro-ruse care maltratează deținuții.
El este unul dintre cele aproximativ 500 de cazuri de ostatici civili ale căror informații au fost colectate de Centrul pentru Libertăți Civile din Ucraina.
Într-un interviu acordat The Guardian, Vladislav a descris lungul său calvar și modul în care a fost luat de forțele ruse la un punct de filtrare.
„Am plecat din Melitopol spre Zaporojie la 9 dimineața”, a spus el, așezându-se lângă tatăl său. „În jurul orei 11 am fost opriți la punctul de control, unde soldații ruși au început să verifice documentele.
„M-au întrebat dacă am filmat punctul de control și mi-au cerut să le dau telefonul. Apoi au găsit un videoclip de la un cont ucrainean de Telegram în care soldați ruși vorbeau despre cum nu vor să lupte.
Asta i-a înfuriat, iar un soldat și-a îndreptat mitraliera spre mine și a spus că trebuie să-l urmăresc și m-a dus la cortul în care „filtrau” oamenii care plecau. Atunci au aflat că sunt fiul unui oficial local și valoros ca ostatic.”
„Curățam camera de interogatoriu de pete de sânge”
Vladislav a spus că a fost dus într-o locație folosită ca închisoare în Vasîlivka, unde a fost ținut mai mult de 40 de zile într-o singură celulă, înainte de a fi transferat la un hotel pentru ultima sa lună de captivitate.
„M-au pus să spăl podeaua camerei pe care o foloseau pentru interogatorii, să curăț camerele ofițerilor și să arunc gunoiul. Celula în care am fost ținut era la câțiva metri de camera unde făceau interogatoriile. Auzeam oamenii țipând, iar când curățam camera vedeam pete de sânge. Pentru că mă puteam mișca atunci când curățam celulele, uneori aveam șansa să văd ce s-a întâmplat cu oamenii și uneori puteau să-mi vorbească un minut și ceva când gardienii nu erau atenți.”
Vladislav a descris camera în care au avut loc interogatoriile: „Era o masă de metal și două scaune. Una era pentru persoana interogată, iar cealaltă pentru persoana care lua notițe.
Bandaje îmbibate de sânge, bătăi și tortură cu șocuri electrice
„Erau pete de sânge și bandaje îmbibate de sânge. Auzeam și eu interogatoriile, de cel puțin trei ori pe săptămână. ‘Ai arme? Cine altcineva are arme?’ Ei strigau, iar oamenii torturați țipau foarte tare.
Oamenii erau bătuți și torturați cu șocuri electrice. Dacă cineva nu spunea ceva, tortura continua, uneori timp de câteva ore”.
„Vedeam oameni după aceea, iar fețele lor erau învinețite. Mi-a fost foarte frică că voi fi și eu bătut, așa că am încercat să fiu cât mai lipsit de emoții. Nimeni nu mi-a spus niciodată de ce mă țin, dar am bănuit că era pentru a face un schimb.”
În timp ce Vladislav era reținut, tatăl său negocia cu rușii pentru a încerca să asigure eliberarea fiului său.
„M-au sunat prima dată a doua zi după ce Vladislav a fost luat, pe 9 aprilie”, a spus Oleg. „Mi s-a spus: „Îl am pe fiul tău”. Ei au spus: „Am nevoie de această persoană la schimb”. Era clar că era un ostatic. Dar am înțeles și că el era valoros pentru ei și așa că probabil că nu aveau de gând să-i facă rău”
„Nu am putut să mă cert cu ei și să spun: este un copil! Nu era loc de dezbatere. Până pe 4 iulie, ei au precizat clar că ar putea fi eliberat dacă acest individ este eliberat. În toate cele 90 de zile, am reușit să vorbesc cu Vladislav doar de șase ori și chiar și atunci știam că rușii ascultau”.
Camere de execuții și crime împotriva umanității
Povestea familiei Buriak confirmă alte raporte privind torturile la care erau supuși civilii, inclusiv un raport al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa [OSCE] care spunea că a găsit dovezi credibile ale crimelor împotriva umanității comise de forțele ruse în timpul invaziei Ucrainei, inclusiv „semne de tortură și de rele tratamente asupra cadavrelor civililor uciși... care arată nerespectarea principiului umanității care ar trebui să ghideze aplicarea dreptului internațional umanitar.”
Raportul a adăugat: „Unele dintre cele mai grave încălcări includ uciderea țintită a civililor, inclusiv a jurnaliştilor, a apărătorilor drepturilor omului sau a primarilor; reținerile ilegale, răpirile și disparițiile forțate ale unor astfel de persoane; deportări la scară largă a civililor ucraineni în Rusia; diverse forme de maltratare, inclusiv tortura, aplicate civililor deținuți și prizonierilor de război; nerespectarea garanțiilor unui proces echitabil și impunerea pedepsei cu moartea.”
Raportul a documentat, de asemenea, descoperirea unei „serii de camere de tortură separate de pereți de beton” într-o tabără de vară din Bucea, în afara Kievului, inclusiv o cameră despre care spunea că părea a fi folosită pentru execuții, cu găuri de gloanțe în pereți. Într-o altă cameră, unde experții au spus că există dovezi de tortură și waterboarding, cinci bărbați morți au fost găsiți „acoperiți cu arsuri, vânătăi și răni”.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md
