În timpul protestului organizat de Partidul „ȘOR” în fața Procuraturii Generale, împotriva arestării lui Tauber, mai mulți oameni au încercat să instaleze corturi, dar au fost opriți de oamenii legii. Potrivit organizatorilor protestului, circa 150 de corturi urmau să fie instalate.
La un moment dat, se vede cum polițiștii se apropie de un bărbat pentru a-l împiedica să monteze cortul.
„Protestul nostru este unul pașnic, aflat în albia constituțională. Câțiva dintre tinerii noștri, care au vrut să rămână aici peste noapte, care cu o pătură, care un cort, au fost reținuți și duși la inspectoratele de poliție. Asta deși este dreptul nostru de a protesta și nimeni nu trebuie să ne împiedice. Corturile nu sunt o construcție permanentă, pot fi scoase ușor”, a spus președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
Reamintim că protestatarii au venit cu pancarte pe care scrie „Libertate Marinei Tauber!”, „Jos mâinile de pe Marina Tauber!”, „Jos mâinile de pe Partidul ȘOR”!.
Totodată, aceștia acuză PAS și pe Maia Sandu că ar sta în spatele arestării lui Tauber. Serviciul de presă de la Președinție ne-a comunicat sâmbătă, 23 iulie, că nu va comenta acuzațiile, lansate de Tauber, de altfel, și atunci când a fost reținută. Pe 22 iulie, PAS le-a calificat drept false și populiste.
TV8.md reamintește că Marina Tauber a fost plasată în arest în Penitenciarul nr. 13 pentru 30 de zile. Decizia a fost luată sâmbătă, 23 iulie, de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Aceasta a fost pusă sub învinuire pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „ȘOR”.
Anterior, Tauber a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul de detenție preventivă al CNA, fiind vizată în două cauze penale pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „ȘOR” pentru semestrul I al anului 2022”.
Tauber a spus că nu își recunoaște vina și că toate acțiunile și învinuirile la adresa ei sunt doar niște presiuni și lupte politice.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), în comun cu procurorii anticorupție, au descins joi, 21 iulie, cu percheziții în mai multe locații din țară, în cadrul unui dosar pornit cu privire la finanțarea ilegală a Partidului ȘOR.
Potrivit procurorilor, s-a constatat că partidul ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste. Banii grupului criminal ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare, erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco.
Au avut loc percheziții și în mai multe locații din țară, în aceeași cauză penală. Verificări s-au făcut inclusiv la sediul central al PP „ȘOR”, situat pe str. M. Kogălniceanu din Capitală.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

































































