Factorul de decizie al unei societăți pe acțiuni a fost pus sub învinuire pentru contrabandă cu mărfuri strategice, în 2019-2020. Suma mărfurilor de contrabandă este de peste 2,4 milioane de ruble rusești și peste 400.000 de euro, care, în perioada infracțională valorau peste 9.000.000 de lei. Acestea erau cumpărate din statele Uniunii Europene.
Primul lot a fost ilegal exportat în Rusia, pe când asupra celui de-al doilea, destinat Belarusului, la solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost aplicat sechestru pentru ulterioara lui confiscare în folosul statului.
Învinuitul a omis obținerea autorizației obligatorii pentru exportarea acestor mărfuri de destinație strategică (civilă și militară), în schimb, acesta a indicat că armele și munițiile erau fabricate pentru activitate sportivă și de vânătoare. Printre munițiile traficate se regăseau și proiectile expansive, pistoale semiautomate, arme semiautomate și carabine, arme cu țeavă lisă și combinată, magazine, interzise spre export din UE spre Rusia și Belarus.
Ulterior cercetării schemei de contrabandă, procurorii PCCOCS îi incriminează învinuitului atât infracțiunea consumată de contrabandă și tentativă de contrabandă, cât și abuzul de serviciu. Urmează ca procurorii să trimită dosarul penal în judecată, pentru pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei.
Potrivit legii penale, învinuitul riscă pedeapsă cu închisoare de la 4 la 10 ani. În ceea ce privește implicarea altor persoane, urmărirea penală continuă.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md























