Cei mai tari roboți din lume sunt chinezi. Asta au încercat să demonstreze organizatorii unui târg din Beijing, unde cele mai performante mașinării au fost îmbrăcate în haine tradiționale chinezești. Vizitatorii au dat mâna și au adresat întrebări roboților care tot mai mult se identifică cu oamenii.
Dacă la acest stand, oamenii au putut admira o dansatoare robot, la următorul, vizitatorii au stat de vorbă cu zeu chinez al bogăției. Și dacă adulții testau inteligența, atunci copiii erau tentați de un cățel robot care răspunde la atingere.
Oamenii au urmărit și un meci de fotbal jucat tot de roboți.
„Am ales fotbalul nu din întâmplare. Fotbalul este o activitate pe care o știe întreaga lume. Așadar, folosirea roboților pentru a juca fotbal poate fi mai atrăgătoare. De asemenea, fotbalul testează și capacitatea roboților noștri de a se mișca, de a merge și de a rezista la cădere. Nu știu dacă tocmai ați văzut roboții noștri jucând fotbal pe teren și ciocnindu-se unii de alții Ca punct de plecare, ne întărim roboții în acest sens jucând în mod constant fotbal și testându-le pentru a le spori puterea”, a menționat inginerul de dezvoltare software, Cheng Cheng.
Târgul inteligenței artificiale organizat la Beijing, China a adunat milioane de vizitatori, printre care și tineri profesioniști din domeniul IT care au rămas impresionați de roboții, unii care practic nici nu se deosebeau de om.
„Obișnuiam să cred că roboții sunt un lucru foarte îndepărtat, dar acest târg de tehnologie mi-a dat o impresie profundă despre farmecul roboților. Mulți dintre ei pot face orice. De exemplu, această bucată de caligrafie în mâna mea, care a fost scrisă de un robot și pe care nici măcar eu nu pot să o scriu. Sunt multe alte lucruri pe care ei le pot face și cred că societatea progresează foarte repede”, a subliniat profesionistul IT, Bai Song.
„Dacă roboții vor apărea vreodată, mi-ar plăcea să am un robot care mi-ar putea face toate treburile pentru mine. Asta mi-ar elibera mult timp pentru a face ceea ce vreau să fac”.
Târgul inteligenței artificiale de la Beijing este la prima ediție și a adunat într-un loc circa 70 de companii IT.