Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1679: Planul din 2027, alerta lui Zelenski și ordinul lui Putin. Kievul: „Rusia are o mobilizare secretă”

Medici de familie, fără salarii? O instituție medicală privată este reziliată: Directoarea cere dreptate

doctor-banner-920x614-1
30 iulie 2022, ora 21:00
Foto simbol

Situație incertă, la o instituție medicală privată din Capitală. Directoarea se plânge că medicii de familie deja de o lună muncesc gratuit și asta deoarece Compania Națională de Asigurări în Medicină, care sponsoriza secția ar fi reziliat contractul, din motive neclare pentru ea. Șefa policlinicii crede că în spate ar sta Boris Gâlca, care i-ar fi cerut să-i vireze 5 procente din banii primiți de la stat. De partea cealaltă, șeful Direcției Sănătate neagă acuzațiile, calificându-le drept aberații.

Policlinica privată se află în sectorul Buiucani al Capitalei. Directoarea susține că instituția a fost creată în 2001, iar din 2010 a beneficiat de finanțare de la Compania Națională de Asigurări în Medicină pentru oferirea de servicii medicale primare. Problemele au început din luna februarie, când s-a pomenit cu inspectorii de la CNAM la ușă, fără a fi anunțată în prealabil, susține Larisa Moscalu.

„În luna februarie au venit de la Compania de Asigurări cu privire la o petiție anonimă. Verificările au fost făcute fără a fi anunțate. Nu mi s-a adus la cunoștință ce fel de plângere, dar au verificat toată activitatea instituției pentru anul 2021.”

Au fost făcute mai multe verificări și în luna mai, atunci i-ar fi fost cerute mai multe acte pe care, în acel moment, directoare spune că nu le deținea. Documentele ar fi fost păstrate de șefa secției medicilor de familie, care era în concediu medical. După aceasta, la sfârșit de iunie, directoarea susține că a fost anunțată prin email că a rămas fără finanțare de la CNAM. Motivul?

Larisa Moscalu susține că, în scurt timp, ar fi fost organizată și o ședință la care policlinica ar fi fost radiată din nomenclatorul instituțiilor care oferă servicii medicale primare gratuite. Am solicitat o reacție de la responsabilii de la CNAM. Purtătoarea de cuvânt, însă, ne-a spus că directorul are un program încărcat, de aceea, nu ne poate oferi un interviu, menționând că poziția CNAM, la acest subiect, a fost expusă într-un comunicat publicat pe site-ul oficial. Astfel, potrivit documentului, la începutul anului 2022, pe adresa instituției ar fi parvenit mai multe plângeri de la pacienți. Iar în urma unui control ar fi fost depistate mai multe încălcări. 

„Echipa de evaluare a constatat că în perioada de gestiune au fost salarizați din contul asistenței medicale primare (AMP) o serie de specialiști (USG, medici: citolog, radiolog, ginecolog, dermatolog, tehnician radiolog, pediatru), care urmau a fi salarizați din contul asistenței medicale specializate de ambulatoriu (AMSA), fiind utilizate arbitrar mijloacele fondurilor AOAM”, scrie în comunicatul publicat pe cnam.md. Pe scurt, potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, policlinica ar fi utilizat ineficient și nu conform destinației mijloacele financiare din fondul asigurărilor obligatorii. Fapt cu care nu ar fi de acord directoarea policlinicii.

 Larisa Moscalu susține că, de fapt, capul relelor ar fi șeful Direcției Sănătate a Municipiului Chișinău, Boris Gâlca. El ar fi început să-i pună bețe în roate, după ce femeia i-ar fi refuzat insinuările de a-i vira cinci procente din fondul alocat de la CNAM.

„-Domnul Gâlca m-a chemat la o întâlnire. Și mi-a zis că eu pot să mai primesc de la CNAM, într-un fel, 5 procente, făcându-mi aluzie că eu trebuie să-i întorc acești bani lui. - Pe contul lui? -Nu s-a ajuns până la aceasta să discutăm, pentru că eu niciodată nu am dat mită și nu am luat. - Ce ați spus? -Nu am răspuns nimic”.

Șeful Direcției Sănătatea, Boris Gâlca neagă vehement și spune că sunt invenții.

„A fost exclus din nomenclator din cauza petițiilor din ultimii 2-3 ani, petiți documentate ăștia deja inventează și sug din deget. Niște persoane iresponsabile neprofesioniste și de fapt sug din deget ce ar mai putea inventa. Eu am deplină integritate în sistemul public în sănătate. Toată viața mea. Dacă ei au spus să vină față în față cu mine să prezinte probele că eu sunt implicat”, a declarat Boris Gîlca, șef Direcția Sănătate Chișinău.

Am solicitat, astăzi, o reacție la acest subiect de la ministra Sănătății, Ala Nemerenco, care ne-a spus să revenim luni cu o solicitare oficială, după care ministerul va veni cu un comentariu. Între timp, policlinica activează în continuare, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, doar că cei șapte medicii de familie, care muncesc acolo și care erau remunerați din fondul de la CNAM au rămas fără salarii, iar alții fără adaos, ni s-au plâns chiar cadrele medicale.

Situația i-a pus în încurcătură și pe pacienți, care acum spun că sunt puși în situația să-și caute alți medici de familie.

Potrivit directoarei, anual, policlinica primea de la CNAM 8 milioane de lei pentru deservirea a celor aproape 10 000 de pacienți. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/VIDEO/ Cum ajung datele moldovenilor la escrocii din call-centre: Informațiile colectate online ar fi vândute pe darknet
/VIDEO/ Cum ajung datele moldovenilor la escrocii din call-centre: Informațiile colectate online ar fi vândute pe darknet
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Taxarea coletelor de pe Temu se amână din nou. Ministra Finanțelor: „Este ceva nou pentru Moldova”
Taxarea coletelor de pe Temu se amână din nou. Ministra Finanțelor: „Este ceva nou pentru Moldova”
/PROMO/ Criza energetică și dezinformare: Despre manipulările care însoțesc scumpirile - de la 20:00, la „Alo, TV8”
/PROMO/ Criza energetică și dezinformare: Despre manipulările care însoțesc scumpirile - de la 20:00, la „Alo, TV8”
Benzina și motorina se ieftinesc în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 30 septembrie 2026
Benzina și motorina se ieftinesc în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 30 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente