Femeia, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Chișinău, suspectată că și-ar fi aruncat copilul nou-născut, într-un tomberon pentru gunoi, a fost identificată și reținută pentru 72 de ore. Aceasta se deplasa spre aeroport, intenționând să părăsească țară.
În cadrul audierilor, femeia și-a recunoscut vina.
Duminică, 31 iulie, în jurul orei 14:00, poliția capitalei a fost sesizată pe faptul că într-un tomberon de pe strada Serghei Lazo din sectorul Buiucani, într-o pungă din plastic a fost depistat cadavrul unui nou născut.
La fața locului au fost orientate serviciile specializate, poliția și o ambulanță care, în timpul examinării au constatat că acesta era deja fără suflare.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în cadrul căreia urmează a fi efectuate toate acțiunile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și motivul care a determinat-o pe femeie să recurgă la acest gest.
Totodată, a fost dispusă expertiza medico-legală, care va stabili cu exactitate cauza decesului.
Femeia riscă închisoare de până la 5 ani.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





































