Un locuitor al Capitalei, în vârstă de 43 de ani, riscă să fie cercetat penal pentru consum de droguri, organizarea și întreţinerea unei spelunci pentru consumul drogurilor. Bărbatul nu este la prima abatere, fiind cercetat penal pentru infracțiuni analogice. Valoarea drogurilor ridicate a fost estimată la suma de 50.000 de lei.
Polițiștii de la Buiucani au intrat în posesia unei informații precum că, într-un apartament, un bărbat ar fi organizat o speluncă, unde vin diverse persoane și consumă droguri.
Fiind efectuată cercetarea la fața locului, polițiștii au depistat mai multe aparate confecționate artizanal destinate consumului de droguri, masă vegetală uscată de culoare gălbuie cu miros specific, seringi și pastile.
Probele depistate au fost ridicate, sigilate şi expediate Centrului criminalistic şi expertize-judiciare al IGP, pentru a fi efectuate expertizele specializate.
Pe caz a fost inițiat un proces penal. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă amendă în mărime de până la 35.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de până la 150 de ore, sau închisoare de până la 1 an.
Totodată polițiștii întreprind măsuri speciale de investigație pentru stabilirea și identificarea altor persoane implicate.




































