O locuitoare din Sîngerei a rămas fără banii din casă. Din locuința acesteia au fost furați 4.600 de lire sterline și 1.600 de euro. Polițiștii susțin că necunoscuții ar fi forțat geamul în timp ce stăpânii nu erau acasă.
Totul s-a întâmplat în data de 4 august. Între orele 9:00-16:00 proprietarii casei erau plecați, timp în care persoane necunoscute, prin forțarea geamului de termopan, au intrat în locuință și au sustras mijloacele bănești.
În prezent, polițiștii întreprind măsurile speciale de investigații precum și acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





































