Inspecția pentru Protecția Mediului informează cetățenii cu privire la prevenirea arderii deşeurilor, resturilor vegetale și frunzelor, face apel către autoritățile publice, asociațiile obștești de mediu şi sănătate pentru a preveni poluarea aerului atmosferic în rezultatul arderii deşeurilor, resturilor vegetale şi frunzelor în scopul ocrotirii sănătății populaţiei şi protecției mediului.
Potrivit IPM, arderea este o încălcare a legislaţiei ecologice şi se sancționează conform Codului contravențional al Republicii Moldova, care prevede amendă în mărime de la 10 000 lei până la 15 000 lei, pentru persoane fizice şi amendă de la 30 000 lei până la 40 000 lei.
Pentru evitarea poluării mediului se recomandă ca populaţia să colecteze deșeurile separat, iar resturile vegetale şi frunzele pot fi depozitate şi acoperite cu sol, astfel, frunzele vor fi supuse unui proces de fermentare şi se vor transforma în compost, care va putea fi folosit ca îngrășământ natural pentru terenurile agricole.
„Astfel, colectarea separată a deşeurilor şi folosirea frunzelor pentru prepararea compostului care este cel mai bun îngrăşământ organic, este o soluţie cu mult mai raţională şi mai avantajoasă mediului înconjurător. Această practică trebuie să fie promovată şi de consiliile raionale, de primării, întovărăşiri pomicole, astfel ca în zilele frumoase de toamnă şi pe parcursul perioadei desfăşurării Campaniei de salubrizare să ne bucurăm de un aer mai curat pe întreg teritoriul țării cât și a municipiului Chișinău”, notează reprezentanții IPM.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





























































