Un autocar din Serbia, în care erau adulți copii care veneau de la un festival de folclor, s-a răsturnat într-un șanț în Stara Zagora din sudul Bulgariei. 12 pasageri au ajuns la spital.
Autocarul se deplasa spre capitala Sofia când a ieșit de pe șosea şi s-a răsturnat într-un şanţ, scrie Digi24.ro. Opt copii şi patru adulţi au fost transportaţi la spital, unii cu răni grave, a anunţat ministerul bulgar de interne. Alţi pasageri au primit tratament medical. Din primele informații, accidentul s-a produs după ce atenţia șoferului ar fi fost distrasă în autocar.
Autocarul pornise spre Belgrad de pe coasta Mării Negre şi avea la bord 38 de copii şi zece adulţi din Serbia. Copiii participaseră la un festival de folclor în staţiunea de pe litoral Sunny Beach.




































