Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

A fost lansată campania „Miercurea Verde”: Renunță la deplasarea cu maşina în favoarea mijloacelor mai puțin poluante

Masini fum
17 august 2022, ora 11:33
Foto: Agenția de Mediu

Agenția de Mediu a lansat campania „Miercurea Verde”, o inițiativă care încurajează cetățenii să renunțe în fiecare zi de miercuri la deplasarea cu maşina personală în favoarea mijloacelor mai puțin poluante. Potrivit instituției, autovehiculele poluează aerul cu până la 51% monoxid de carbon, iar acest gaz contribuie la poluarea cu fum, care poate fi letal în concentrații mari.

Potrivit specialiștilor, emisiile mașinilor sunt cu atât mai periculoase cu cât numărul automobilelor a crescut vertiginos în ultimii ani. 

Conform datelor din Registrul de Stat al Transporturilor dacă la începutul anului curent, pe drumurile țării circulau 716.905 mii automobile (1 ianuarie), în prezent numărul acestora a crescut la 733.774 mii (1 august), cu 16.869 automobile mai mult.

„Dioxidul de carbon este un puternic agent poluator și 31% din tot CO2 din atmosferă vine doar de la automobile. Prea mult gaz precum acesta dăunează sănătății umane, dar și stratului de ozon din atmosferă. Prin simpla funcționare, motorul unei mașini elimină 34% din tot oxidul de azot din mediu. Acesta se dovedeste, de asemenea, periculos pentru sănătatea umană și viața plantelor”, precizează Agenția de Mediu. 

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să se alăture campaniei și să renunțe pentru o zi la deplasarea cu propria mașină.

Transportul alternativ este o formă de deplasare care exclude călătoria cu automobilul personal. Astfel cetățenii pot folosi ca alternativă: transportul public, bicicleta, trotineta, bicicleta electrică, scuterul electric, monociclu, vehiculul hibrid sau electric sau pot merge pe jos.

În cazul în care decideți să porniți la drum cu unul din mijloacele de transport enumerate mai sus, nu uitați să vă informați cu privire la regulile de circulație.

Agenția de Mediu încurajează fiecare persoană să se implice activ în lupta împotriva poluării aerului, pentru a putea beneficia de un aer mai curat și mai sănătos.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente