La aproape jumătate de an de când Rusia a pornit războiul în Ucraina, mii de refugiați s-au adăpostit și mai continuă să se adăpostească în țara noastră. Mulți dintre ei, în toată această perioadă, s-au aflat la centrele de plasament, pentru că nu au rude sau cunoscuți în Moldova, dar nici posibilitatea de a achita o chirie. De exemplu, la centrul de plasament, deschis într-un fost cinematograf din sectorul Râșcani al capitalei, sunt cazați și astăzi aproximativ 100 de ucraineni. Ei spun că, între timp, au devenit ca o familie și au reușit să-și amenajeze camerele așa încât să se simtă ca acasă.
„Acestea sunt dulapurile. Ne-am făcut să fie aici frumos. Totul este aranjat”.
Așa arată camera în care, de aproximativ cinci luni, locuiește Tamila împreună cei doi copii ai săi. Femeia spune că și-a amenajat totul ca acasă, pentru nu știe când va putea reveni în Ucraina, la Odesa. Pentru că a împlinit aici 18 ani, fiica femeii s-a angajat la muncă. Între timp, ea ajută prin gospodăria formată la centrul de plasament pentru refugiați din incinta fostului cinematograf din sectorul Râșcani:
„Eu răspund de curățenie. Să fie hârtie de veceu la băi și toate produsele de igienă. Pot să spăl și hainele. Cum se zice, totul fac și cu totul ajut. Uneori strig la oameni ca să ajute. Fac curat și servitoarele, dar facem și noi curat. Spălăm dușurile. Controlăm. Am făcut un orar pentru ospătărie...”.
Refugiații spun că s-au împrietenit și sunt ca o familie. Se ajută reciproc și știu ce responsabilități are fiecare.
„Avem grafic la duș, pentru bărbați și femei. Clar că se întâmplă ca bărbații să vină de la lucru și fac duș mai devreme, dar nu este o problemă. Dar așa, de la 22-23 este ora când bărbații fac duș. Și copiii se scaldă. Avem și căzi”.
Galina este una dintre primele refugiate, care au fost cazate la centrul municipal de plasament. Femeia spune că îi este foarte dor de casa proprie, pe care a lăsat-o în orașul Nikolaev din Ucraina. Dar cel mai tare ar vrea să-și vadă fiul, care este înrolat în armată:
„Facem schimb de mesaje cu fiul, pentru că nu are voie să vorbească la telefon. Ieri, el a trecut pe acasă. Am plâns mult, că el era acolo, în apartament, dar eu sunt aici. El mă susține și îmi spune: „Mama, măcar tu acolo nu auzi sunetul sirenelor și al bombardamentelor. Noapte trecută, la noi au bombardat Universitatea...”.
Iar în luna iulie, una dintre refugiate a născut și o fetită, pe care a numit-o Amina. Pentru că s-a născut aici, fetița are cetățenie moldovenească:
„- Cât credeți că veți mai sta în Moldova, dacă aveți vreo presupunere?
- Până se va termina războiul. Avem rude în Ucraina, dar, deocamdată, situația este complicată”.
La acest centru de plasament din sectorul Râșcani sunt cazați aproximativ 100 de cetățeni ucraineni. Circa 30 dintre ei și-au găsit un loc de muncă. Unii ne-au povestit ce știu despre Chișinău și ne-au spus că, între timp, au învățat și câteva cuvinte în limba română:
„Am învățat un pic. Știu bună ziua. Dar mai mult în ucraineană. Pe curând, bună dimineața”.
„Am fost pe bulevardul Ștefan cel Mare, în mai multe parcuri”.
„- Unul, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece.
- Bravo, cum ai învățat?
- Vine un profesor Vania, el așa număra. El număra până la 100 și le arată copiilor, așa am învățat și eu”.
Datele oferite de Poliția de Frontieră arată că, ieri, pe teritoriul Republicii Moldova au intrat aproximativ 6 mii de cetățeni ucraineni. În prezent, în țara noastră se adăpostesc peste 80 de mii de refugiați din țara vecină, dintre care mai mult de jumătate sunt copii.
