În dimineața zilei de 20 august, Procuratura Anticorupție a anunțat despre percheziții la domiciliului contabilei Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM). Reprezentanții partidului au venit cu o reacție. Aceștia condamnă metodele și acțiunile guvernării împotriva opoziției.
„Toate acuzațiile guvernării PAS și ale procurorilor controlați de aceasta sunt o bulă de săpun care inevitabil se va sparge. PSRM întotdeauna a respectat legea și a susținut reformele menite să consolideze statul de drept. În conformitate cu legea, PSRM a reflectat corect și în termeni activitatea sa în rapoartele prezentare la CEC”, declară PSRM.
PSRM susține că va dovedi că acuzația împotriva contabilului formațiunii a fost fabricată
„Vom dovedi că acuzația împotriva contabilului formațiunii a fost fabricată și face parte din șirul de acțiuni de capturare a statului. Vom oferi protecție juridică competentă și cuprinzătoare în instanțele naționale și internaționale”, au comunicat reprezentanții fracțiunii.
„Actualii acuzatori vor trebui să răspundă pentru atacurile lor murdare, în strictă conformitate cu legea”, susține PSRM.
TV8.md reamintește că, contabila PSRM este învinuită de complicitate împreuna cu fostul şef de stat și alte persoane de acceptarea finanțării partidului politic „PSRM” din partea grupului criminal creat și condus de Vladimir Plahotniuc, falsificarea rapoartelor de gestiune financiară a partidului politic „PSRM” pentru anii 2018 și 2019, falsificarea documentelor oficiale de către doua sau mai multe persoane şi spălarea de bani de către un grup criminal organizat.
Anterior, aceasta fusese pusă sub învinuire și în dosarul fostului șef de stat, Igor Dodon.
„La 15 august a fost pusă sub învinuire și contabila partidului din care a făcut parte învinuitul Igor Dodon. I se încriminează săvârșirea infracțiunii de falsificare a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidului politic respectiv, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal. În total sunt 10 componente de infracțiune care se investighează”, menționase procurorul Petru Iarmaliuc.





























































