Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Angajații MAI, premiați cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. Revenco: „Oameni care au scris istoria patriei”

mai
26 august 2022, ora 16:05

Angajații și veteranii sistemului Afacerilor Interne au fost apreciați de conducerea MAI cu distincții, diplome de onoare și grade speciale, în cadrul unei ceremonii dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova. Ministra de Interne, Ana Revenco, a adresat un mesaj de felicitare și apreciere colegilor pentru efortul, munca enormă și sarcinile duble pe care le au în această perioadă. Totodată, le-a mulțumit veteranilor pentru dedicația și patriotismul manifestat.

„Azi, în această sală, alături de noi se află oameni importanți ai zilelor noastre, dar și oameni care au scris istoria patriei. Pe noi, cei care activăm în sistem, prezența voastră ne inspiră și ne motivează.  Voi sunteți exemplul suprem pentru noi și contăm mult pe priceperea voastră de a învăța generația tânără ce înseamnă datoria, sacrificiul și munca efectivă în sistemul afacerilor interne”, a menționat Ana Revenco. 

Angajaților și veteranilor MAI le-au fost acordate distincții, diplome de onoare și grade speciale, în semn de recunoștință pentru merite în activitate, atitudine conștiincioasă față de exercitarea obligațiunilor de serviciu, consolidarea legalității și asigurarea ordinii publice, apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, îndeplinirea ireproșabilă a serviciului, precum și cu prilejul sărbătorii naționale „Ziua Independenței”.

„Toți cei care vă aflați aici și care activați în sistem sunteți printre cei care s-au remarcat în această luptă diferită, atipică față de ce am învățat din manualele de specialitate. Meritele voastre sunt recunoscute astăzi prin aceste menționări. După cum s-au descurcat forțele afacerilor interne în aceste crize majore cu care ne confruntăm, fiecare angajat ar merita o distincție”, a conchis Ana Revenco.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente