Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, anunță că situația hidrologică din țară se îmbunătățește. Potrivit acesteia, dacă în luna iulie, se atesta cod roșu de scurgere scăzută, în prezent, majoritatea râurilor, inclusiv Nistru și Prut se află sub cod portocaliu sau galben.
„Situația ușor se îmbunătățește. Dacă în luna iulie se atesta cod roșu pentru câteva bazine hidrografice, ceea ce înseamnă un deficit de apă alarmant, iar practic tot teritoriul țării sub cod portocaliu, astăzi, la o distanță de o lună și jumătate avem o situație mai bună. Astăzi, nu avem cod roșu, practic situația s-a îmbunătățit semnificativ.
Si dacă avem săptămâna aceasta prognoze de ploi înseamnă că se îmbunătățește situația hidrologică și pe râuri și umiditatea solului crește. Sperăm foarte mult să avem o toamnă cu ploi moderate. Ceea ce nu prea ne bucură este că aceste averse sunt bruște, iar cantitatea care trebuie să cadă pe o perioadă îndelungată, cade pe o perioadă foarte scurtă și duce la anumite consecințe”, a precizat Ministra Mediului.
Cu toate acestea, Iuliana Cantaragiu precizează că în urma ploilor a crescut umiditatea solului, ceea ce este foarte important pentru agricultură.
Potrivit specialiștilor de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat, avertizarea hidrologică este valabilă până pe șase septembrie, însă cod roșu de scurgere scăzută nu se atestă.
TV8.md reamintește că specialiștii Serviciului Hidrometeorologic de Stat au prognozat pentru vineri, 2 august, ploi pe tot teritoriul țării, iar temperaturile vor oscila între +18 și +23 de grade.
Nu vom scăpa de ploi nici sâmbătă când temperaturile vor scădea și mai mult, până la +11 grade în nord.
Duminică, cerul va fi variabil, iar temperaturile nu vor atinge valori mai mari de +20 de grade.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md