externe

Un bebeluș, care a fost pierdut în haosul din vară de pe aeroportul din Afganistan, a fost găsit și returnat familiei

09 ianuarie 2022, ora 10:30
Distribuie:

Un bebeluș dat unui soldat peste zidul aeroportului în haosul evacuării americane din Afganistan, în 19 august, a fost găsit și a ajuns la rudele sale din  Kabul, relatează digi24.

Bebelușul avea doar două luni când a dispărut pe 19 august, în timp ce mii de oameni se grăbeau să părăsească Afganistanul căzut în mâinile talibanilor.  Bebelușul a fost localizat în Kabul, unde un șofer de taxi în vârstă de 29 de ani, l-a găsit în aeroport și l-a luat acasă pentru a-l crește ca fiind al său.

În cele din urmă, bărbatul a returnat copilul bunicului său și altor rude aflate încă în Kabul. Aceștia au declarat că vor încerca acum să îl trimită alături de părinții și frații săi, care au fost evacuați în urmă cu câteva luni în Statele Unite.

Copilul a dispărut pe 19 august în timpul evacuării afgane tumultoase din timpul verii. Tatăl băiatului, care a lucrat ca agent de securitate la ambasada SUA  și soția sa Suraya s-au temut că fiul lor va fi strivit în mulțime în timp ce se apropiau de porțile aeroportului pentru a prinde un  zbor spre Statele Unite. Din disperare, l-a dat pe băiat peste zidul aeroportului unui soldat în uniformă despre care credea că este american.

Din cauza îmbulzelii și dezordinilor, copilul nu mai era de găsit nicăieri.  Oficialii i-au spus că probabil a fost scos din țară separat și va fi găsit mai târziu. Familia a ajuns, în cele din urmă, la o bază militară din Texas. Timp de luni de zile nu au știut unde se afla fiul lor.

Distribuie:
Dacă ți-a plăcut acest material - te invităm să-l distribui pe rețelele de socializare pentru ca să afle și prietenii tăi.
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetelegram