Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a explicat în cadrul unei conferințe de presă, care sunt cele trei cauze de la care ar fi pornit incendiul care a mistuit acoperișul unei construcții cu două etaje de pe strada Columna. Incendiu a avut loc în seara zilei de marți, 30 august.
Colonelul serviciului intern Alexandru Oprea a precizat că angajații IGSU au ajuns la fața locul în timp de șase minute, iar în timp record a fost mobilizată întreaga garnizoană.
„Colegii mei examinează trei versiuni pe care vi le spun în ordinea probabilităților. Prima versiune este un circuit în tabloul de distribuție al energiei electrice ca și consecință a pătrunderii apei pluviale. A doua versiune cu care operează colegii mei sunt termogeneratoare care se aflau în încăperea din vecinătate, erau trei termogeneratoare. Și a treia versiune care tot nu este exclusă este fulgerul, trăsnetul, ca și efect având în vedere că în cea zi au fost înregistrate ploi cu descărcări electrice”, a declarat Alexandru Oprea.
Șeful IGSU a precizat că ceea ce se vehiculează în spațiul public sunt opiniile oamenilor, însă angajații IGSU au ajuns în scurt timp la fața locului.
„IGSU nu lucrează după emoții sau impresiile cuiva. Noi nu facem altceva decât să aplicăm legea și protocoalele în vigoare, respectiv, vreau să menționez că apelul de urgență a ajuns la centrul la ora 21:09 minute, iar primul echipaj a ajuns la fața locului peste șase minute. Primul lucru pe care colegii mei l-au stabilit a fost mobilizarea întregii garnizoane”, a mai adăugat Oprea.
Pompierii ajunși primii la fața locului au asigurat securitatea, astfel încât flăcările să nu se extindă mai spune șeful Inspectoratului.
„Dacă nu era să asigure această situație, exista șansa ca jumătate din cartier să fie mistuit de flăcări, iar pagubele și consecințele erau să fie mai mari. Colegii mei au lucrat destul de bine și vreau să știți că după fiecare intervenție noi facem o evaluare internă”, a conchis Alexandru Oprea.
TV8.md reamintește că în seara zilei de mați, 30 august, acoperișul unei construcții cu două etaje de pe strada Columna a luat foc și a ars ca o torță. În misiune au fost antrenate 17 autospeciale de intervenție, cu un efectiv de peste 70 de angajați de trupă și de comandă. Medicii de la Urgență au acordat ajutor unei singure persoane.