Agenția de Investiții din Moldova (AIM) are un nour director. Este vorba de Marin Ciobanu care a fost prezentat colectivului în cadrul ședinței de luni, cinci septembrie, de către prim-ministra Natalia Gavrilița.
„Sunt convinsă că experiența profesională pe care a acumulat-o domnul Marin Ciobanu, în ultimii zece ani ca administrator al Zonei Economice Libere din Bălți, va avea un aport enorm în amplificarea eforturilor autorităților și a oamenilor de afaceri în atragerea investițiilor. Republica Moldova are un potențial imens, mai ales acum de când a obținut statutul de țară candidată la UE, pe care trebuie să-l valorificăm în interesul și beneficiul cetățenilor din întreaga țară”, a declarat Natalia Gavrilița la începutul ședinței.
Marin Ciobanu și-a făcut studiile în Republica Moldova, dar și în Germania. Acesta deține diplome de licență, masterat, doctorat și postdoctorat în economie, business, inginerie și management.
Candidatura acestuia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri în cadrul ședinței de Guvern din 1 septembrie, după ce fostul manager al Agenției de Investiții și-a depus cererea de demisie.
Potrivit ultimei sale declarații de avere și interese personale, Marin Ciobanu a obținut în anul 2021 din activitatea de administrator al Zonei Economice Libere din Bălți un salariu de 60 0081 de lei, din activitatea prestată la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, un salariu de 19 219 de lei, iar din activitatea la Colegiul de Inginerie I.P a beneficiat de un salariu de 129 905 de lei.
Noul director al AIM mai indică că deține în proprietate un apartament de 166.80 m.p, care se estimează la 251 5370 de lei, dobândit în 2018 prin contract de cumpărare-vânzare. Potrivit declarației de avere, Marin Ciobanu nu deține în proprietate vreun automobil
Totodată, acesta deține o cotă de 49,9% la AGE BROKER S.R.L., unde este asociat din anul 2013. Ciobanu mai este președinte la Asociația patronală din industria prelucrătoare, dar și la Comitetul Sectorial pentru Formarea Profesională în Domeniul F.U.E.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





















