Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Capitala drumurilor inaccesibile: O stradă din cartierul Poșta Veche, nereparată de ani buni

Drum
05 septembrie 2022, ora 21:25

Ploile torențiale din ultima perioadă au dat mari bătăi de cap locuitorilor din municipiul Chișinău. Chiar dacă a trecut mai bine de o lună de la furtuna care a provocat pagube majore, oamenii continuă să se confrunte cu problema drumurilor rele, pline de gropi. Pe de altă parte, susțin aceștia, de vină ar fi și o țeavă de apeduct, instalată nereușit pe marginea drumului. Solicitat de TV8, directorul întreprinderii, care a efectuat lucrările a refuzat să ofere un comentariu.

Intersecția străzilor Moldovița și Podgorenilor din cartierul Poșta Veche a capitalei arată ca după război, după ploaia torențială de acum o lună. Oamenii se plâng că ies din casă încălțați doar în cizme de gumă, iar seara, de frică să nu calce în vreo groapă, preferă să nu iasă din curte. Doamna Zinaida locuiește în această parte a orașului de mai bine de patru decenii și tot de atunci, ea spune că starea drumurilor nu s-a mai schimbat:

„Nu mai putem merge nici pe jos, nici cu transportul. Dar cu transportul, în general, vine salvarea și se oprește la stradela Criuleni ori mai în sus, merge bolnavul pe jos că nu poate să intre pe străzile noastre”.

Și vecinii ei sunt disperați de situație. Oamenii nu-și mai amintesc, când ultima dată aceste drumuri au fost câtuși de puțin reparate:

„Cum să mergem noi pe aici? Eu ca să merg la autobus, trebuie să înconjor, pe la Podgorenilor, să mă duc pe partea cealaltă, ca să ajung în centru la lucru”.

„Eu am impresia că au uitat cu totul de Poșta Veche, că ea încă există. Și nu e vorba doar de drumuri, cu toate că drumul este foarte rău. E periculos mai ales când plouă. Noaptea, poți să cazi și să nu înțelegi, unde ai ajuns”.

„După ultimele ploi au ajuns într-o stare dezastruoasă. Mașinile nu pot trece, mașina de gunoi la fel nu poate trece. Viața oamenilor obișnuiți e foarte limitată de situația prezentă”.

Unii locuitori sunt de părere că de vină ar fi și un apeduct, instalat recent pe marginea drumului de către o companie din apropiere. Oamenii spun că au încercat să vorbească cu directorul întreprinderii, pentru a ajunge la un numitor comun, dar fără rezultat:

„La noi era apă, dar nu atât de puternică. De când s-a unit țeava asta, de pe ea vine tensiune mare de apă și ea a intrat sub asfalt, l-a înfoiat tot asfaltul și a stricat tot drumul”.

„Am chemat de două ori tractorul. O dată l-am îndreptat, a doua oară s-a speriat, s-a întors înapoi și a plecat, a spus că tractorul lui e slab pentru a îndrepta aici. Totul e de la țeava, care a pus-o cu bază, până acum nu am avut așa problemă”.

Echipa TV8 a încercat să vorbească cu agentul economic care, potrivit oamenilor, s-ar face vinovat de înrăutățirea situației, însă acesta a refuzat să ofere o reacție. Ploile torențiale au făcut ravagii și pe strada Vasile Badiu din Capitală. Chiar dacă aceasta a fost renovată acum un an, ploaia a spălat asfaltul pe o porțiune de drum, șoferii fiind nevoiți să ocolească zona ori să circule pe banda opusă. Funcționarii responsabili de calitatea drumurilor susțin că nu cunosc, când anume vor fi renovate străzile din cartierul Poșta Veche.

„La ora actuală, ca prioritate, avem străzile pe care circulă transportul public. Acestea sunt prioritatea numărul unu. Următoarele străzi pe care o să se intervină, o să se identifice străzile adiacente sau cele secundare”, a declarat Șeful Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație, Vitalie Mihalache.

Potrivit funcționarului, circa 80% din Fondul Rutier Municipal se află în stare degradată. Astfel, în anul viitor, bugetul pentru astfel de intervenții ar putea fi majorat. Cel puțin, există o astfel de intenție.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente