După ore întregi de dezbateri și acuzații, consilierii municipali nu au aprobat, în ședința din 9 iunie, inițiativa privind ajustarea tarifelor la trasportul public. Deși primarul Capitalei, Ion Ceban, a venit în sala de ședință pentru a aduce argumente pentru majorarea tarifelor la călătoria cu autobuzul și troleibuzul, consilierii nu s-au arătat convinși.
Potrivit primarului, în contextul în care carburanții se scumpesc tot mai mult, iar prețul la energie la fel a crescut „aceste ajustări la tarife sunt inevitabile la această etapă”, iar dacă acest proiect nu va fi votat curând, întreprinderile municipale de transport public ar putea falimenta.
Pentru început a fost supusă votului Metodologia de calculare a tarifului pentru călătoria în transportul public municipal, care nu a întrunit necesarul de voturi. Respectiv, metodologia urmează a fi revizuită, apoi supusă din nou dezbaterilor.
În cazul în care Metodologia va fi aprobată, urmează a fi supus votului proiectul de decizie.
TV8.md reamintește că primarul Ion Ceban, a propus proiectul privind ajustarea tarifelor la trasportul public. Conform proiectului, costul unui bilet de călătorie cu troleibuzul sau autobuzul, în Capitală ar urma să fie 6 lei.
Metodologia de calcul presupune și abonamente unice pentru călătoriile în autobuz și troleibuz. Acestea vor fi împărțite pe perioade. De exemplu, un abonament pentru o lună pentru un adult ar putea costa 234 de lei. Pentru trei luni prețul este de 594 de lei, iar pentru jumătate de an - 972 de lei.
În cazul elevilor care studiază la gimnaziu și liceu prețul este mai mic. 117 lei per abonament lunar, 297 de lei - pe trei luni și peste 436 de lei pentru călătoria cu transportul public pentru jumătate de an. Asta în timp ce studenții ar putea plăti 164 de lei, 416 lei sau 680 de lei pe o lună, trei și, respectiv, șase luni.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md