Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1714: Doliu la Zaporojie, negocieri la Abu Dhabi și rafinărie rusă în flăcări. Zelenski merge la Berlin

Vom avea suficient lemn de foc? Cererea depășește capacitățile, dar statul dă asigurări că are soluții

Lemne
06 septembrie 2022, ora 20:58

Cererea pentru lemne de foc este aproape dublă față de capacitățile Agenției de Stat Moldsilva. Autoritățile spun, însă, că cifrele nu sunt reale, fiind majorate din cauza crizei energetice și de panica din rândul populației. Totodată, responsabilii dau asigurări că au soluții de depășire a situației, printre care compensarea cu lemn tăiat în avans, din contul anului viitor, și importarea de rumeguș. Între timp, intermediarii de pe Calea Basarabiei spun că stocul lor este pe sfârșite, după ce autoritățile de stat au decis ca întreprinderile silvice să nu le mai vândă lemn, pentru a evita creșterea prețurilor pe piață.

La Ocolul Silvic din satul Seliște, raionul Orhei, se repartizează lemne de foc pentru locuitorii din șase sate din zonă. În fiecare zi, aici, vin câte 40 de oameni, care cumpără lemne la preț stabilit de stat. Capacitatea ocolului este de aproximativ 900 de metri steri de lemn, cererea fiind, de fapt, mult mai mare, spune șeful întreprinderii, care nu știe, însă, pentru câți oameni vor mai ajunge lemnele.

„- Urmează să mai tăiați?
 - Mai avem puțin de tăiat, prin trimestrul patru.
 - Și cererea din partea oamenilor?
 - Cererea este foarte mare, dar posibilitățile tare puține”, a declarat șeful Ocolului Silvic Seliște, Orhei, Ilie Colesnic.

În general, cererea pentru lemne de foc depășește, în acest an, capacitățile statului. Agenția Moldsilva taie, anual, circa 700 de mii de metri steri și de multe ori lemnul rămânea nevândut, spun responsabilii. Anul acesta, însă, pe fond de criză și panică, cererea este aproape dublă, spun și reprezentanții Ministerului Mediului.

„Cererea este de peste 1 milion 200 de metri steri. Însă această cerere nu reprezintă starea de lucruri reală, noi o considerăm ca fiind o cerere artificială, care depășește cu mult necesitatea populației”, a memționat ofițerul de presă Ministerul Mediului, Vlad Madan.

Chiar dacă este una artificială, pentru a răspunde la cererea populației, statul a decis să ia unele măsuri. Mai exact, să compenseze cu lemn tăiat în avans, adică din contul anului viitor, și să importe rumeguș. De asemenea, se duc tratative pentru importul lemnului de foc din România.

„Acum două săptămâni, în ședință de Guvern, a fost permis importul de resturi de lemn. Asta ar însemna că, în țară, ar putea intra, deja la discreția agenților economici, să importe resturi de lemn, tot felul de derivate, care ar fi o alternativă pentru sezonul rece”, a vorbit ofițerul de presă Ministerul Mediului, Vlad Madan.

Pentru a preveni creșterea prețurilor pe piață, în acest an, întreprinderile silvice nu mai vând lemne intermediarilor. Stocurile pe care le au aceștia, au fost făcute încă înainte de luna iulie, spun cei de la Ministerul Mediului. Am vorbit și noi astăzi cu câțiva intermediari, care vând lemn pe Calea Basarabiei din capitală. Oamenii au recunoscut că mai au puține lemne de vânzare. Ei spun, însă, că oamenii vin să cumpere, chiar dacă prețul este aproape dublu față de cel de stat:

„- Mai aveți lemn?
 - Nu.
 - Da de ce?
 - Că nu-i lemn.
 - Da de când e tăiat lemnul? Anul acesta, anul trecut?
 - Cred că de anul trecut că e uscat.
 - Și cumpărători aveți?
 - Da.
 - Mulți?
 - Normal”.

„- Mai avem iaca ce a rămas și gata, în pădure nu sunt lemne.
 - Da de ce nu mai aveți?
 - Duceți-vă și-i întrebați pe ei de ce nu vor să mai tăiem”.

De altfel, oamenii care cumpărau, astăzi, lemne de aici, ne-au spus că nau timp să le aștepte pe cele de la stat, pentru că iarna bate la ușă. Ba mai mult, potrivit lor, dacă iau în calcul prețul pentru transport și plata pentru tăierea lemnului, atunci îi costă chiar mai scump:

„Eu stau în rând la Primărie și mi s-a spus, cu transportul meu, să mă duc în pădure, cu oamenii mei, să-l încarc, să le aduc acasă, să le tai. Am găsit om, care să mi le taie și mi-a cerut 5000 de lei pentru tăiat și atunci de ce să mă duc până în Criuleni în pădure să aduc. Aici e cel mai convenabil. E scump, e foarte scump, dar nu ai altă soluție”.

„- Sunt pensionar.
 - Dar de ce nu mergeți să luați de la stat?
 - Patru luni să aștept? Eu cu operația stau și să mă duc să încarc?!”.

Amintim că, în acest an, Guvernul a alocat Agenției Moldsilva peste 60 de milioane lei, din Fondul de Rezervă, pentru a nu admite majorarea prețurilor la lemnul de foc, vândut populației pentru sezonul rece. Respectiv, prețurile la care se vinde lemnul tare, variază între 500 și aproape 900 de lei per metrul ster, iar lemnul moale costă - între 350 și 500 de lei metrul ster. Oamenii pot cumpăra până la cinci metri steri de lemn în una sau două tranșe, în funcție de capacitățile ocolului silvic.

Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? ???? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? ???????? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. ‼️ Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?

/VIDEO/ Podul de pe strada Ismail, închis din primăvară: Lucrările vor dura mai mult de 2 ani
/VIDEO/ Podul de pe strada Ismail, închis din primăvară: Lucrările vor dura mai mult de 2 ani
/VIDEO/ Cine alimentează frica de război și ce notă va primi Moldova de la UE? La „Alo, TV8”
/VIDEO/ Cine alimentează frica de război și ce notă va primi Moldova de la UE? La „Alo, TV8”
Energia electrică s-ar putea scumpi cu peste un leu: Premier Energy a depus o solicitare la ANRE
Energia electrică s-ar putea scumpi cu peste un leu: Premier Energy a depus o solicitare la ANRE
/VIDEO/ AMPRENTE: Condiții inumane și răni suspecte. Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți
/VIDEO/ AMPRENTE: Condiții inumane și răni suspecte. Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți
Benzină și motorină mai ieftine în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 4 noiembrie 2026
Benzină și motorină mai ieftine în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 4 noiembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente