Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1486: Piedica Ungariei, promisiunea UE și maxima lui Napoleon. Putin primește un cadou de la Trump

Război în Ucraina, ziua 196: „Eșec epic” al Rusiei. Putin amenință Vestul, iar Medvedev scrie despre Al Treilea Război Mondial

tanc
07 septembrie 2022, ora 23:36

Forțele ucrainene au doborât marți cinci rachete de croazieră rusești, majoritatea în sud, a declarat președintele Volodimir Zelenski, dar nu a făcut nicio mențiune despre un nou succes militar în est la care au făcut aluzie marți oficiali din Ucraina. Totodată, un gigant energetic german nu are vești bune, politologul Francis Fukuyama explică marea lecție finală, iar fostul președinte rus Dmitri Medvedev vorbește iarăși despre Al Treilea Război Mondial, în timp ce actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, critică și amenință Occidentul.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că bugetul de anul viitor va fi un buget de război, alocând peste un trilion de grivne (27,40 miliarde de dolari) pentru cheltuielile de apărare și securitate, scrie Reuters. El a mai spus că obligațiile sociale, cum ar fi pensiile, trebuie acoperite integral. Cheltuielile necritice trebuie reduse cât mai mult posibil, a adăugat el.

UPDATE Liderul partidului de guvernământ al Rusiei a propus ca pe 4 noiembrie să aibă loc un referendum în regiunile ocupate ale Ucrainei pentru a deveni parte a Rusiei, relatează The Guardian.

Andrei Turchak, șeful partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin, a spus că ar fi „corect și simbolic” să se organizeze referendumuri la acea dată, când este sărbătorită Ziua Unității Naționale.

Oficialii pro-ruși din părțile ocupate ale Ucrainei sugeraseră anterior că un referendum pentru aderarea la Rusia va avea loc pe 11 septembrie.

UPDATE Pentagonul pregătește o analiză detaliată pentru a vedea cum să sprijine armata Ucrainei pe termen mediu și lung, inclusiv după încheierea războiului cu Rusia, potrivit a trei oficiali ai apărării, relatează CNN. Eforturile sunt conduse de generalul Mark Milley și se vor baza pe ajutorul militar de miliarde de dolari pe care SUA le-au acordat Ucrainei de când Rusia a invadat în februarie.

UPDATE Vicepremierul Ucrainei, Irina Vereșciuk, le-a cerut locuitorilor zonelor ocupate de ruși din jurul centralei nucleare Zaporojie să evacueze zona. "Fac un apel la locuitorii din raioanele adiacente centralei nucleare Zaporojie .... evacuați! Găsiți o modalitate de a ajunge pe teritoriul controlat (ucrainean)", a scris pe Telegram vicepremierul ucrainean. Orașul Energodar, unde se află centrala nucleară, a fost atacat de forțele ruse și a rămas fără energie electrică, potrivit primarului ucrainean aflat în exil.

UPDATE Cancelarul german Olaf Scholz a vorbit la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-și exprima sprijinul continuu al Germaniei pentru Kiev, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului german, citat de The Guardian. Cei doi au discutat despre modalități de a ajuta Ucraina, inclusiv prin măsuri pentru reconstrucția țării, iar Scholz a subliniat pregătirile intense pentru o conferință internațională pe această temă care va avea loc la Berlin în 25 octombrie, a spus purtătorul de cuvânt.

UPDATE Rusia a reluat bombardamentele din apropierea celei mai mari centrale nucleare din Europa, Zaporojie, la o zi după ce ONU a cerut o zonă demilitarizată în jurul centralei, relatează The Guardian. Un oficial local a declarat miercuri pentru Associated Press că rușii au tras cu rachete și artilerie grea asupra orașulului Nikopol – pe malul opus al râului Nipru de Zaporojie.

UPDATE Ursula von der Leyen a propus miercuri ca Uniunea Europeană să acorde un ajutor financiar de 5 miliarde de euro destinat Ucrainei pentru a face faţă consecinţelor războiului, transmite AFP.

UPDATE Relațiile dintre Federația Rusă și Statele Unite se află în momentul de faţă într-un stadiu în care nu mai este posibil să devină şi mai complicate, a declarat miercuri, 7 septembrie, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, pentru Interfax. ”Mai mult de atât nu se poate…Nimic nu mai poate complica şi mai mult situația actuală”, a spus Lavrov, răspunzând la întrebarea dacă o posibilă întârziere a procesului de numire a unui nou ambasador în Rusia de către Washington, după cum relatează o serie de mass-media occidentale, ar putea afecta relațiile dintre cele două țări, potrivit Rador.

UPDATE Comisia Europeană vrea să pună limită de consum la orele de vârf în statele membre și să plafoneze prețul gazului rusesc, pentru a contracara manipularea Rusiei pe piața energiei. Sunt două dintre măsurile anunțate de șefa Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.

UPDATE „Ne aflăm într-o situaţie în care putem spune că vom ieşi din această iarnă în pofida tuturor tensiunilor, cu pregătirile pe care le-am făcut, ceea ce nimeni nu ar fi putut garanta acum trei, patru, cinci luni”, a declarat Sholz în faţa membrilor Bundestagului, care începe miercuri să examineze proiectul bugetului din 2023.

UPDATE Exclusă din toate competițiile FIFA și UEFA, Rusia a anunțat primele partide de verificare pentru finalul anului 2022.

UPDATE Vladimir Putin a respins miercuri acuzaţiile potrivit cărora, prin campania sa militară în Ucraina, Rusia a încălcat dreptul internaţional, şi a numit din nou guvernul ales al Ucrainei drept un "regim nelegitim", relatează Reuters.

UPDATE Letonia, Lituania și Estonia au convenit să restricționeze circulația cetățenilor ruși prin granițele lor terestre cu Rusia și cu Belarus, a declarat ministrul de externe leton, Edgars Rinkēvičs, pe Twitter. Edgars Rinkēvičs a menționat că guvernele statelor baltice vor anunța introducerea de noi restricții în acest sens, în zilele următoare.

UPDATE Elon Musk a cerut pe 8 mai bancherului să încetinească procesul de cumpărare a Twitter deoarece Vladimir Putin urma să susțină un discurs cu ocazia Zilei Victoriei Rusiei în al Doilea Război Mondial „Nu ar avea sens să cumpărăm Twitter dacă ne îndreptăm înspre al Treilea Război Mondial”, i-a scris Musk bancherului său. Solicitarea lui Musk a venit în contextul în care la momentul respectiv, mai mulți analiști se așteptau ca Vladimir Putin să anunțe mobilizarea generală în Rusia după ce forțele sale armate au eșuat în tentativele de a cuceri Kievul.

UPDATE  Dictatorul rus, Vladimir Putin, a criticat, miercuri, procedura de alegere a prim-ministrului guvernului britanic și a spus că felul în care Marea Britanie își alege liderii este „departe de a fi democratic”, la o zi după ce Boris Johnson a fost înlocuit la conducerea guvernului de Liz Truss, în urma unei proceduri electorale în interioriul Partidului Conservator, potrivit Digi24.

UPDATE În prima zi a contraofensivei din sudul Ucrainei, Mark Ayres a tras peste 2.000 de cartușe cu o mitralieră sovietică  în timpul unor lupte aprige cu forțele ruse, scrie CNN. Fostul soldat britanic lucrează cu o unitate de recunoaștere a armatei ucrainene în lupta pentru reluarea regiunii de sud a Hersonului. „Nu va fi rapid; este greu, luptăm metru cu metru, poziție cu poziție, pentru că nu avem resursele pentru a face un blitzkrieg masiv”, a spus Ayres. „Așa că trebuie să o facem inteligent și să încercăm să o facem prin cât mai puține victime posibil.”

UPDATE Rusia nu va mai livra nici petrol şi nici gaze naturale ţărilor care plafonează preţul hidrocarburilor vândute de către Moscova, ameninţă miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, la Forumul Economic al Estului dedicat Asiei, la Vladivostok, în Extremul Orient rus, în timp ce Occidentul lucrează la această măsură, pe care liderul rus o denunţă drept o decizie ”absolută stupidă”, relatează AFP.

UPDATE Ucrainenii pentru care se constată că îndeplinesc condiţiile din legislaţia românească pentru a fi încadraţi ca rezidenţi fiscali români, vor deveni impozabili în România, pe veniturile lor globale, arată o analiză realizată de o companie de consultanţă.

UPDATE Comisia Europeană a detaliat marţi, 6 septembrie, propunerile menite să înăsprească condiţiile de acordare a vizelor pentru cetăţenii ruşi şi de nerecunoaştere a paşapoartelor ruseşti emise în zonele ocupate ale Ucrainei. Veștile nu sunt prea bune pentru cetățenii ruși. Astfel, costul unei vize pentru statele UE va creşte de la 35 la 80 de euro pentru toţi cetăţenii ruşi, procedura de examinare a cererilor de emitere a vizei va creşte de la 10 la 15 zile şi ar putea ajunge chiar şi la 45 de zile, va creşte numărul documentelor cerute şi vor fi de asemenea aplicate restricţii asupra vizelor cu intrări multiple. Noul regim al vizelor pentru cetăţenii ruşi ar urma să intre în vigoare luni, dacă statele membre îl vor aproba săptămâna aceasta.

UPDATE Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene, a declarat că afirmaţiile liderului rus, Vladimir Putin, despre o posibilă restricţionare a exportului de cereale din Ucraina sunt nefondate, deşi absolut previzibile. Potrivit consilierului, este vorba despre o nouă încercare a autorităților ruse de a obţine prin şantaj ridicarea sancțiunilor impuse Moscovei.

UPDATE Ucraina tocmai și-a început operațiunea de alungare a forțelor de ocupație ruse din sudul țării. Dar un veteran american care antrenează armata ucraineană avertizează că aceste eforturi vor fi foarte costisitoare pentru ambele armate. „Ucraina a fost în defensivă din multe puncte de vedere. Când ești în defensivă, condițiile pentru victorie sunt mai mult de partea ta decât a părții de care te aperi. Prin urmare, este nevoie de o schimbare de gândire”, a explicat veteranul.

UPDATE Este ”imposibil” ca ţările din Occident să izoleze Rusia, în pofida sancţiunilor pe care le-au impus Moscovei şi care reprezintă o ”ameninţare pentru întreaga lume”, apreciază miercuri, 7 septembrie, la un Forum Economic al Estului (EEF), dedicat Asiei, preşedintele rus Vladimir Putin, relatează AFP.

UPDATE Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, susţine că propunerile referitoare la încheierea unor înţelegeri cu președintele rus, Vladimir Putin, ignorând interesele Ucrainei, nu vor face decât să agraveze problema, pentru că astfel de concesii nu vor aduce pacea, scrie Rador.

UPDATE Vladimir Putin afirmă că o majoritate a exporturilor de cereale ucrainene ajung în state membre ale Uniunii Europene şi nu în ţări sărace, ceea ce ridică riscul unei „catastrofe umanitare”.

UPDATE Românii susțin sancțiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană și ajutorul pentru refugiații ucraineni, dar într-o măsură mai mică decât media UE, arată un sondaj Eurobarometru. 

UPDATE Liderii europeni pregătesc măsuri radicale de scădere a prețurilor la energie, care vor fi discutate de reprezentanții țărilor UE miercuri, înaintea reuniunii de urgență a miniștrilor energiei de vineri. Propunerile includ un plafon de preț pentru gazul rusesc, noi criterii de referință pentru stabilirea prețului gazului la nivelul UE și o alocare de comandă și control a gazului către țările nevoiașe în caz de urgență, potrivit documentelor obținute de Politico.eu.

UPDATE Președintele rus, Vladimir Putin, consideră că șeful diplomației europene, Josep Borrell, s-ar fi alăturat naziștilor în timpul războiului civil din Spania, din 1930, relatează Agenţia de presă TASS. 

UPDATE Crucișătorul „Mareșalul Ustinov”, practic nava-soră cu Moskva, care a fost scufundată de Ucraina, a intrat în viteză în Marea Celtică, împreună cu un distrugător și o cisternă remorcată, după care a făcut o întoarcere „în U” și a luat poziție de observație în largul Land’s End, timp de câteva zile, relatează The Sun.

UPDATE Rusia a pierdut în războiul din Ucraina mai mult de 1.000 de tancuri, respectiv o treime din cele pe care le deține armata. Cele mai multe pierderi au avut loc în primele 50 de zile ale războiului, arată blogul Oryx, care urmărește pierderile armatei ruse în război și cataloghează bilanțul drept „eșec epic al unei țări care se crede superputere”. Institutul Internațional pentru Studii Strategice din Marea Britanie estima înainte de începerea invaziei că Rusia deținea 2.800 de tancuri în serviciu activ și alte 10.000 în rezervă. Puțin sub o treime din toate tancurile rusești pierdute în Ucraina au fost construite de sovietici, potrivit Oryx, scrie Adevărul. Armata ucraineană a declarat marți că au distrus 2.077 de tancuri rusești de la începutul invaziei în februarie. Rusia nu a oferit informații despre pierderile din război.

UPDATE ”Statele Unite şi Europa colaborează pentru a se asigura că că oferta va fi suficientă” a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului american de Securitate Naţională (NSC). ”Rezervele de gaze naturale ale Europei vor fi pline iarna aceasta”, a dat el asigurări.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este recunoscător Ursulei von der Leyen şi liderilor europeni pentru restricţiile privind vizele pentru cetăţenii ruşi, subliniind faptul că "teritoriul european nu poate fi folosit pentru turism sau cumpărărturi de cei care în Rusia susţin scindarea şi batjocorirea Europei".

UPDATE Liderul chinez Xi Jinping și președintele rus Vladimir Putin se vor întâlni în marja unui summit în Uzbekistan săptămâna viitoare, a declarat miercuri reporterilor trimisul Rusiei la Beijing, Andrey Denisov, potrivit agenției ruse de știri de stat Tass, citată de CNN.

UPDATE Specialiștii din domeniul apărării estimează că forțele ucrainene au lansat contraatacuri în sudul regiunii Harkov, reușind să recucerească noi teritorii. Noile succese ucrainene au loc în contextul în care Rusia a redistribuit forțele sale din această zonă pentru a se apăra împotriva controfensivei lansate de trupele ucrainene din Herson, afirmă Institutul pentru Studiul Războiului în cea mai recentă evaluare a sa. Forțele ucrainene au desfășurat un contraatac în regiunea Harkov, în apropiere de Balakliia, care probabil au împins marți forțele rusești pe malul stâng al râurilor Doneț și Serednya Balakliika.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că a subminat economia globală prin ceea ce a numit „o încercare zadarnică și agresivă de a-și impune hegemonia”. Statele Unite și aliații săi au impus Rusiei cele mai severe sancțiuni din istoria modernă pentru ceea ce Kremlinul consideră o „operațiune militară specială în Ucraina”. 

UPDATE Contraatacul ucrainean pe Frontul de Est este, cel mai probabil, unul de „oportunitate”. ISW consideră că armata ucraineană profită de deplasările trupelor ruse spre Frontul de Sud și încearcă să pună presiune din mai multe direcții.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a elogiat miercuri relaţiile ”pozitive” ale Moscovei cu Myanmarul, la Vladivostok, în Extremul Orient rus, unde l-a primit pe conducătorul juntei birmane Min Aung Hlaing, relatează AFP, scrie News.ro. ”Am spune că nu sunteţi liderul Rusiei, ci liderul lumii, pentru că controlaţi şi organizaţi stabilitatea în întreaga lume”, i-a spus, la rândul său, Min Aung Hlaing, potrivit traducerii ruse într-un comunicat al Kremlinului.

UPDATE China și-a exprimat marți sprijinul pentru continuarea prezenței experților Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), organismul de supraveghere nucleară al ONU, la centrala nucleară Zaporojia din Ucraina, potrivit agenției Xinhua.

UPDATE Primii soldaţi ai brigăzii germane au sosit duminică în Lituania, conform promisiunii NATO de a întări flancul estic pe fondul invaziei ruse în Ucraina. Aproximativ 100 de soldaţi germani au sosit în Lituania ca parte a prezenței sporite a NATO pe flancul estic al Alianței, scrie publicația Mirage News. Trupele germane alcătuiesc unitatea de comandă a unei noi brigăzi, o forță formată de obicei din aproximativ 3.000-5.000 de soldați.

UPDATE Rusia a cerut "explicaţii suplimentare" Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) asupra unor părţi din raportul său cu privire la situaţia de la centrala nucleară Zaporojie (sudul Ucrainei), a declarat miercuri ministrul de externe.

UPDATE Președintele american Joe Biden a purtat, marți, o discuție telefonică cu Liz Truss, la scurt timp după ce aceasta a fost învestită în funcția de premier al Marii Britanii, printre subiectele abordate figurând și situația din Ucraina în urma agresiunii Rusiei, informează AFP și Interfax.ru.

UPDATE Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare din Ucraina, Alexei Danilov, susține că războiul nu va fi simplu și nu va dura ani, iar victoria sigur va fi a ucrainenilor.

UPDATE În urma invaziei rusești din Ucraina, oficialii taiwanezi din domeniul apărării au făcut tot mai multe presiuni pentru o abordare mai nuanțată a achizițiilor în domeniul apărării. Taiwanul stabilește un buget de apărare record de 40 de miliarde de dolari și achiziționează HIMARS, precum și a 84 de rachete sol-sol (SSM) ATACMS și 864 de rachete ghidate de precizie

UPDATE De la aruncarea în aer a infrastructurii și distrugerea depozitelor de armament, până la inscripționarea cu spray a mesajelor pentru forțele rusești invadatoare, activitatea partizanilor este în creștere în Ucraina, în special în părțile sudice ocupate, transmite Al Jazeera.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia nu a pierdut nimic în urma campaniei sale militare din Ucraina, în timp ce Occidentul a eșuat, deoarece încercarea zadarnică și agresivă de a izola Rusia prin sancțiuni distruge economia globală, iar Asia câștigă relatează Reuters.

UPDATE Premierul României, Nicolae Ciucă, susține că noul pachet de măsuri, adoptat de Guvern, asigură toți românii că nu vor avea probleme cu facturile la energie și gaze. Ciucă a spus că în funcție de problemele care vor apărea Guvernul va lua noi măsuri pentru a nu afecta nivelul de trai al populației.

UPDATE SUA au anunţat marţi că vor efectua azi un test cu racheta balistică intercontinentală (ICBM) Minuteman III. Practica Washingtonului e însă neobișnuită. Astfel de teste nu sunt anunțate în avans, dar decizia de a-l comunica este menită să prevină o agravare a tensiunilor cu Rusia în contextul conflictului din Ucraina, relatează Agerpres, care citează AFP.

UPDATE Încălzirea a fost pornită la cerere în unitățile medicale și grădinițele din Moscova, a declarat marți, pentru agenția rusă Tass, viceprimarul Moscovei, Piotr Biriukov.

UPDATE Operațiunea militară a Rusiei în Ucraina a început pentru a nu se întâmpla Al Treilea Război Mondial, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev. Potrivit spuselor sale, „s-a reușit ca până acum” amenințarea unui război mondial „să fie ținută în frâu”, dar „cel puțin primul înger a sunat”, a declarat politicianul, cu referire la cuvintele din Biblie. El a spus, totodată, că s-a transformat într-unul dintre „uliii” Rusiei din cauza noului curs politic al țărilor occidentale, relatează cotidianul Izvestia.

UPDATE Serviciul secret al Rusiei, FSB (fostul KGB), publică pe site-ul oficial documente de arhivă ale ofițerilor de informații sovietici despre evenimentele de la Volânia. Site-ul publică mesaje speciale de la șeful Departamentului 4 (activitatea din prima linie) a NKGB a URSS Pavel Sudoplatov, informează Interfax. Potrivit istoricilor polonezi, în timpul masacrului de la Volânia, conform diferitelor estimări, peste 36 de mii de polonezi au murit: bărbați, femei, bătrâni și copii.

UPDATE Artiom Bardin, șeful administrației ruse de ocupație din orașul Berdiansk, din regiunea Zaporojie, nu a fost ucis în urma atentatului cu mașină-capcană, a anunțat agenția rusă de stat Ria Novosti, citându-l pe Nikolai Miroșnicenko, șeful departamentului de sănătate al administrației locale impuse de ruși. Artiom Bardin și-a pierdut ambele picioare și în prezent se luptă pentru viața sa, precizează agenția rusă de știri TASS.

UPDATE Hackerii ucraineni au creat pe rețele sociale conturi false pentru femei atrăgătoare pentru a păcăli soldații ruși să le trimită fotografii în baza cărora i-au localizat și au transmis informațiile armatei ucrainene, potrivit Financial Times.

UPDATE Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei din România, a declarat, la Digi24, că plafonarea prețului la gazele naturale importate din Rusia în Europa, măsura propusă de Comisia Europeană, „este o greșeală, pentru că le vom da rușilor posibilitatea să iasă din anumite contracte care nu le convin, fără penalități” și vor „începe să aleagă livrările pe care vor să le facă”.

UPDATE Biroul Procurorului General de la Kiev a transmis că, până pe 6 septembrie, au fost înregistrate 47.025 de infracțiuni legate de invazia la scară largă declanşată de Rusia pe 24 februarie 2022, notează Rador.

UPDATE Gigantul energetic german Uniper a avertizat marţi că ceea ce este mai rău urmează să vină, deoarece preocupările legate de aprovizionarea cu gaze ruseşti în Europa în toamnă şi iarnă continuă să crească preţurile, transmite CNBC.

UPDATE Fostul președinte ceh, Vaclav Klaus, a declarat că Occidentul, nu Rusia poartă responsabilitatea pentru creșterea galopantă a inflației și a prețurilor la energie în Cehia și în alte țări ale Europei, informează TASS cu referire la publicația Seznam Zpravy.

UPDATE Politologul american Francis Fukuyama afirmă, în noul său eseu despre liberalism, că valorile acestei doctrine „sunt ameninţate” de politicieni precum preşedintele rus Vladimir Putin, deoarece războiul în Ucraina este „un atac direct nu doar asupra acestei ţări, ci şi asupra valorilor liberale de pretutindeni”, transmite EFE, scrie Agerpres. „În 2019, Putin a declarat într-un interviu că liberalismul este o doctrină desuetă. Rusia şi China, de exemplu, se îndreaptă în aceste direcţii similare în care se vorbeşte de faptul că liberalismul este în declin şi că nu este o doctrină capabilă să facă faţă provocărilor actuale”, a explicat într-un interviu pentru EFE politologul american, aflat luni la Madrid pentru a-şi prezenta ultimul eseu, „Liberalismul şi dezamăgirile sale. Cum să ne apărăm şi să ne protejăm democrațiile liberale”. În privinţa războiului din Ucraina, Fukuyama a insistat că „marea lecţie finală” este că „nu va fi posibil să avem un mod de viaţă democratic fără să facem sacrificii”.

UPDATE Oraşul ucrainean Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie, a fost bombardat marţi seară, conform unor anunţuri venite atât dinspre partea ucraineană cât şi dinspre cea rusă, care s-au acuzat din nou reciproc pentru aceste atacuri. Bombardamentul survine la câteva ore după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a publicat raportul în urma vizitei făcute de echipa sa de experți săptămâna trecută la centrale Zaporojie.

UPDATE Rachete rusești au lovit miercuri dimineață orașul Harkov și au avariat infrastructura, dar nu au fost raportate victime, a declarat primarul orașului, Ilhor Terejov, potrivit The Kyiv Independent.

UPDATE Ucraina a respins atacurile rusești în Donbas și a lovit obiective-cheie. Statul Major General ucrainean a raportat avansuri rusești nereușite în apropiere de Dolina, Soledar, Novobahmutovka, Kodema, Zaitseve, Avdiivka, Marinka și Liubomirovka în regiunea Donetsk, citează Kyiv Independent.

UPDATE Opt depozite de muniții rusești, precum și centre de comandă și poduri de pontoane, au fost distruse de trupele ucrainene, potrivit Statului Major General.

UPDATE Guvernul rus de ocupație susține că comandantul din Berdiansk este încă în viață, dar și-a pierdut ambele picioare. Artiom Bardin, șeful administrației ruse de ocupație din Berdiansk, regiunea Zaporojie, nu a fost ucis în urma atentatului asupra mașinii sale, a anunțat agenția de presă de stat rusă Ria Novosti, citându-l pe Nikolai Miroșnicenko, șeful departamentului de sănătate al administrației de ocupație din Berdiansk.

UPDATE „Rusia se scaldă în numerar”, a declarat recent pentru Wall Street Journal un economist de la Institute of International Finance. Nu e genul de știre financiară la care să fi sperat SUA și aliații lor, la mai bine de șase luni după ce președintele Vladimir Putin a atacat Ucraina, iar Vestul a răspuns prin sancțiuni economice – scrie ziarul american The Washington Post într-un editorial, citat de Rador.

Acele sancțiuni au fost într-adevăr masive și, cuplate cu retragerea voluntară a corporațiilor de pe piața rusă, au contribuit la aruncarea țării lui Putin în recesiune. Există însă o hibă majoră: exportul de petrol din Rusia a continuat, iar până în iulie Moscova câștigase de pe urma lui 74 de miliarde de dolari, conform Wall Street Journal.

UPDATE Guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegubov, a anunțat marți că 753 de civili au fost evacuați din părțile ocupate ale acestei regiuni, informează The Kyiv Independent.

UPDATE Noul prim-ministru britanic, Liz Truss, a dat asigurări marţi că Londra va „sprijini total” Ucraina în continuare. Ea a făcut această precizare în timpul unei convorbiri cu preşedintele Volodimir Zelenski.

UPDATE  Ministrul bulgar al energiei a declarat că „Bulgargaz negociază cu Gazprom Export. Există o nuanță politică foarte puternică din partea rusă”, potrivit publicației Mediapool, citată de Rador.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat marţi raportul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) menţionând prezenţa echipamentului militar rus în centrala nucleară de la Zaporojie, potrivit AFP.

Cazul Ludmilei Vartic a zguduit opinia publică și a readus în prim-plan o realitate dureroasă: violența domestică în Moldova. Ludmila ar fi una dintre miile de femei care au trăit ani la rând în abuz. După tragedia care i-a curmat viața, rămân multe întrebări: putea fi prevenit acest deznodământ? Ce fac autoritățile acum? Și de ce atât de puține victime cer ajutor? Datele arată o realitate alarmantă: • 73% dintre femeile din Republica Moldova au fost supuse cel puțin unei forme de violență din partea partenerului • 10% dintre victime raportează cazurile autorităților • 90% aleg să îndure abuzurile în tăcere Invitați: • Marcela Adam – deputată PAS, secretara Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media • Ivan Crețu – șeful Centrului de Justiție Familială al Poliției • Elena Botezatu – președinta Centrului Internațional „La Strada Moldova” • Arina Țurcan-Donțu – avocata mamei și a surorii Ludmilei Vartic
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O autogară privată deschisă la doi pași de Gara de Nord a provocat un război între transportatori. Proprietarii gării au fost cei mai mari sponsori ai PAS la parlamentare. Scandalul din jurul autogării a scos la iveală și o schemă imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău. Aflați detalii în investigația de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a ajuns simbolul unui conflict mai amplu dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis definitiv că dreptul de folosință asupra bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei. Clădirea este monument istoric și proprietatea statului, administrată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre responsabilitatea statului, rolul justiției, implicarea politicului și despre cum pot fi gestionate echitabil cele peste 600 de biserici aflate în proprietatea publică.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Persoane și companii, conectate la Șor, Plahotniuc sau Andronachi, au fost excluse subit în ultimii ani din lista de sancțiuni a SIS. Printre cei radiați se regăsesc personaje controversate, penali, dar și persoane care s-au apropiat de actuala guvernare. „Evadare din lista neagră”, o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
PAS a primit un nou mandat de guvernare: a fost un vot de încredere sau unul strict pentru integrarea europeană? Discutăm despre schimbările (sau lipsa lor) din actul de guvernare, un prim-ministru surpriză, noii miniștri și emisarii speciali. Analizăm retragerea anunțată a lui Ilan Șor și consecințele pentru Orhei și Comrat, dar și despre justiție: Plahotniuc, condamnări fără detenție și dosare care ridică semne de întrebare. Invitați: Igor Boțan, director executiv ADEPT; Eremei Priseajniuc, expert independent; Dorian Istratii, deputat PAS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.

/VIDEO/ De ce unele femei rămân în relații abuzive: Cauzele invizibile, explicate de psihologul Emilia Vorobiov
/VIDEO/ De ce unele femei rămân în relații abuzive: Cauzele invizibile, explicate de psihologul Emilia Vorobiov
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1485: Atacuri mortale, negocieri pe pauză și dispariția lui Putin. Rusia îi ajută pe dușmanii lui Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1485: Atacuri mortale, negocieri pe pauză și dispariția lui Putin. Rusia îi ajută pe dușmanii lui Trump
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
Benzina a depășit pragul de 28 de lei: Cât vor costa carburanții pe 20 martie 2026
Benzina a depășit pragul de 28 de lei: Cât vor costa carburanții pe 20 martie 2026

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1486: Piedica Ungariei, promisiunea UE și maxima lui Napoleon. Putin primește un cadou de la Trump

20 martie 2026, ora 09:20

Vladimir Putin primește un cadou de la Donald Trump. Dictatorul rus urmează vorbele lui Napoleon, legate de acțiunea SUA, potrivit Financial Times. UE va găsi modalități de a acorda împrumutul Ucrainei, promite Ursula von der Leyen după un nou veto al Ungariei.  

Volodimir Zelenski trimite echipa de negociatori în SUA pentru reluarea discuțiilor de pace. Totuși, serviciile secrete americane arată că Rusia crede că poate câștiga în Ucraina, dar și că riscul unui conflict direct cu NATO crește. Între timp, Kremlinul restricționează internetul în tot mai multe regiuni ale Rusiei, inclusiv în Moscova și Sankt Petersburg.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat joi că echipa de negociere ucraineană se îndreaptă spre SUA, unde are programată o întâlnire, sâmbătă, cu negociatorii americani, relatează News.ro citând Ukrainska Pravda. Preşedintele ucrainean a anunţat că există semnale din partea americană cu privire la disponibilitatea de a continua activitatea în formatele actuale de negociere pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

UPDATE Rusia este pregătită să extindă puterea lui Putin de a desfășura trupe în străinătate sub pretextul protejării cetățenilor, o mișcare despre care Garry Kasparov spune că ar putea pune bazele juridice pentru o agresiune mai amplă, notează Kiev Post.

UPDATE Rusia consideră că deține un avantaj în războiul împotriva Ucrainei și vede puține motive să oprească luptele atâta timp cât forțele sale continuă să avanseze, potrivit unui raport al serviciilor secrete americane (DNI) pentru 2026, relatează Kyiv Post. 

UPDATE Începând cu 1 septembrie, în școlile ruse va fi introdus un nou curs extracurricular intitulat „Familia mea” pentru elevii din clasele primare, a informat Ministerul Educației pentru „RIA Novosti”. Conform programei cursului, elevilor din clasa întâi li se va explica în cadrul orelor cum să „își iubească compatrioții și patria”, scrie Digi24.

UPDATE Rusia a lansat, joi, un nou apel pentru încetarea ostilităților din Golf, începând cu oprirea atacurilor SUA și ale Israelului, și a făcut o nouă ofertă de a-și folosi influența diplomatică pentru a contribui la încetarea luptelor, conform Mediafax.

UPDATE Abordarea consacrată a secretarului general al NATO, Mark Rutte, în relația cu Donald Trump este pusă la încercare, pe măsură ce războiul președintelui american împotriva Iranului creează noi tensiuni în cadrul Alianței, relatează Politico.

UPDATE Guvernul american, care a relaxat recent sancţiunile împotriva petrolului rusesc, a subliniat joi că aceste hidrocarburi în continuare nu pot fi livrate Cubei sau Coreei de Nord, potrivit unui document citat de AFP. Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a modificat pe 12 martie sancţiunile împotriva petrolului originar din Rusia pentru a încerca să stabilizeze piaţa mondială a energiei perturbată de războiul din Orientul Mijlociu, declanşat de preşedintele american Donald Trump, relatează Agerpres.

UPDATE Rusia ia în considerare posibilitatea de a-și escorta navele din flota fantomă cu nave de război, a declarat, joi, un înalt consilier al Kremlinului, pe fondul unei atenții sporite din partea Occidentului asupra rețelei clandestine de nave a Moscovei, utilizată pentru a evita sancțiunile, notează G4media.

UPDATE După ce timp de un an și două luni Vladimir Putin l-a dus de nas pe Donald Trump în legătură cu negocierile de pace privind războiul din Ucraina, acum liderul de la Kremlin primește încă un cadou de la președintele american. Atacul SUA împotriva Iranului și ridicarea sancțiunilor asupra petrolului rusesc de către Trump îi aduc Moscovei până la 150 de milioane de dolari zilnic și aproximativ 5 miliarde în luna martie. Putin a păstrat în mare parte tăcerea cu privire la atacurile SUA asupra Iranului, o țară cu care a semnat un parteneriat strategic anul trecut. Liderul rus urmează probabil maxima lui Napoleon: nu-ți întrerupe niciodată inamicul atunci când face o greșeală. Practic, l-a lăsat pe Trump să se cufunde într-un eșec profund, potrivit Financial Times.

UPDATE Principalul operator de nave din flota fantomă a Rusiei și comerciant de petrol rusesc, Etibar Eyyub, a trecut printr-o perioadă foarte dificilă înainte ca președintele american Donald Trump să atace Iranul – petrolierele lui au fost interceptate de marina franceză și atacate de dronele ucrainene, iar sancțiunile americane au blocat o mare parte din exporturile Moscovei. Însă, după ce Trump a ridicat temporar sancțiunile și prețul petrolului a crescut din cauza tensiunilor din Golful Persic, țițeiul rusesc a început din nou să alimenteze piețele globale, iar afaceristul din Azerbaidjan se află în poziția cea mai bună pentru a profita de această situație, potrivit unei investigații Wall Street Journal.

UPDATE UE va găsi modalităţi de a plăti împrumutul promis de 90 de miliarde de euro către Ucraina, în ciuda rezistenţei continue a Ungariei, a declarat în noaptea de joi spre vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la încheierea summitului de la Bruxelles, relatează news.ro.

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, după reuniunea Consiliului European, că în dezbaterea care a avut loc privind Ucraina s-a spus că ”este inacceptabil ca o decizie deja luată să fie pusă în chestiune pe un eveniment survenit ulterior”, referindu-se la blocarea de către Ungaria a unui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, relatează News.ro. ”Există promisiunea că, în momentul în care petrolul va reîncepe să circule, împrumutul este deblocat”, a arătat Nicuşor Dan.

UPDATE Potrivit diplomaților occidentali citați de Reuters, scopul real pentru care Kremlinul restricționează internetul este consolidarea controlului intern, în contextul unui război care riscă să erodeze sprijinul populației. Noile legi adoptate în acest an obligă operatorii telecom să întrerupă accesul clienților la cererea Serviciului Federal de Securitate (FSB) și oferă acestuia puteri sporite, inclusiv înființarea de centre proprii de detenție preventivă.

UPDATE Pe lângă întreruperile de internet, Kremlinul restricționează internetul prin limitarea severă a aplicațiilor de mesagerie. Servicii populare precum Telegram și WhatsApp au fost încetinite sau blocate complet, autoritățile invocând nerespectarea legislației ruse și riscuri la adresa securității naționale. Kremlinul susține că dronele ucrainene pot folosi rețelele mobile pentru navigație, justificând astfel restricțiile. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat existența acestor măsuri, precizând că ele sunt „legale” și „necesare” în contextul conflictului din Ucraina, scrie 

/VIDEO/ Dosar penal după moartea Ludmilei Vartic: Ce statut are mama victimei. „Orice dubiu poate fi eliminat”
/VIDEO/ Dosar penal după moartea Ludmilei Vartic: Ce statut are mama victimei. „Orice dubiu poate fi eliminat”
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
/VIDEO/ Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/EXCLUSIV/ De ce medicii nu au sesizat poliția în cazul Ludmilei Vartic: Explicații de la directorul spitalului din Hîncești
/VIDEO/ Poliția a mers acasă la Marina și Teodor Cârnaț: Prima reacție a soților
/VIDEO/ Poliția a mers acasă la Marina și Teodor Cârnaț: Prima reacție a soților

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.