Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului de Interne a înaintat trei versiuni în cazul incendiului izbucnit luni, 5 septembrie, într-un depozit de pe teritoriul Pieței Centrale. În urma cercetărilor efectuate de specialiștii Laboratorului Experimental Antiincendiar, s-a stabilit că focul ar fi putut porni inclusiv din cauza unui scurtcircuit în rețeaua electrică.
„A doua ipoteză cercetată este legată de defecte ale echipamentului electric, iar a treia versiune înaintată spre cercetare este imprudența în timpul fumatului”, anunță IGSU.
Incendiul s-a produs într-o debara cu suprafața de 10 metri pătrați a unui depozit. În total, au fost afectați de incendiu 230 de metri pătrați din acoperișul depozitului. De asemenea, au ars mai multe bunuri. Rețelele electrice au fost distruse în totalitate, fiind depistate porțiuni de conductori electrici. Cauza finală de producere a incendiului urmează a fi stabilită după finalizarea tuturor procedurilor de cercetare.






















