Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

Fraudă bancară de peste 300.000 de lei: Cum acționa din penitenciare un grup infracțional, prin intermediul rețelelor de socializare

infracțiune carduri
09 august 2022, ora 11:55

Un grup infracțional specializat în sustragerea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare ale cetățenilor, a fost deconspirat de oamenii legii. Doi suspecți au fost reținuți, unul fiind ulterior plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile, iar a treia persoană este condamnată și se află într-un penitenciar din țară.

În perioada lunii octombrie 2021 - până în luna iulie anul curent, grupul infracțional, prin intermediul aplicației „Messenger” de pe contul de Facebook a victimelor, acționând în scopul însușirii banilor de pe cardul bancar, se prezentau cu nume și prenume fals și obțineau de la acestea în mod fraudulos, numărul cardului bancar, inclusiv codul CVV. 

Ulterior, prin metoda retragerii numerarului, au deposedat 22 de persoane fizice de mijloace bănești, în valoare totală de peste 300 mii de lei.

La fel, s-a stabilit că, organizatorii acestor infracțiuni se află în detenție în instituțiile penitenciare din Republica Moldova. Activitatea lor fiind bine determinată, iar fiecare membru al grupării criminale având rolul său în comiterea infracțiunii și persoane de încredere aflate la libertate.

Totodată, în scopul acumulării probatoriului, au fost efectuate percheziții la domiciliile persoanelor suspecte, unde au fost depistate și ridicate telefoane mobile și mai multe carduri bancare.

În continuare, se întreprind măsuri pentru a stabili toate persoanele implicate, precum și victimele care au suferit în urma acțiunilor infracționale.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/EXCLUSIV/ Igor Dodon cere Rusiei să nu trimită drone în Moldova: Vrea și oprirea imediată a războiului
/EXCLUSIV/ Igor Dodon cere Rusiei să nu trimită drone în Moldova: Vrea și oprirea imediată a războiului
/LIVE/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – astăzi, de la 20:00, la TV8
/LIVE/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – astăzi, de la 20:00, la TV8
Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente