Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și condiția lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin

Ministerele Agriculturii de la Chișinău și București vor organiza o ședință comună: Când va avea loc și care este scopul acesteia

România Moldova
08 septembrie 2022, ora 07:00

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova va avea o ședință comună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale al României. Potrivit ministrului Vladimir Bolea, reprezentanții instituțiilor vor face un schimb de experiență.

„Joi mergem la București cu tot Ministerul, delegație extinsă. Vineri, toată ziua lucrăm cu Ministerul de Externe, după care vom avea o vizită, merg secretari de stat, merg șefi de direcție, merg să stabilească relații personale cu secretari de stat, cu omologii săi, pentru că după ședința de deschidere, ei vor merge separat. Eu vreau ca ei să se schimbe cu numerele de telefoane ca să aibă posibilitatea să vorbească, să comunice. Noi avem nevoie de susținere în ceea ce privește armonizarea legislativă, noi avem nevoie de experiența lor”, a declarat Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Ministrul mai spune că i-ar plăcea ca țara noastră să importe materie primă din România, pentru că produsele ar avea o „calitate deosebită”.

„Dacă vorbim despre oportunități, mie mi-ar plăcea dacă producătorii și procesatorii de materie primă din Republica Moldova, care până astăzi își făceau importuri de materie primă din Belarus, s-ar orienta spre exemplu la producătorii de materie primă din România. Vorbim despre o calitate controlată, o calitate deosebită a produselor și ar face import, chiar și aceleași produse lactate. Noi avem un foarte mare deficit”, a precizat ministrul Agriculturii.

TV8.md reamintește că ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, va merge în Rusia împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) pentru a găsi soluții în ceea ce privește embargoul rus la produsele agricole din Republica Moldova. „Noi facem toate măsurile posibile și cele legale pentru a debloca situația”, a precizat ministrul.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
Ora de iarnă 2026 în Moldova: Când se schimbă ora și cum ne afectează
/PROMO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL - de la 20:00, la „Alo, TV8”
/PROMO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL - de la 20:00, la „Alo, TV8”
Horoscop 20 octombrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii atrag atenția, Scorpionii reduc cheltuielile, iar Balanțele au o întâlnire
Horoscop 20 octombrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii atrag atenția, Scorpionii reduc cheltuielile, iar Balanțele au o întâlnire
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Va candida Volodimir Zelenski din nou la Președinția Ucrainei? Răspunsul liderului de la Kiev
Va candida Volodimir Zelenski din nou la Președinția Ucrainei? Răspunsul liderului de la Kiev

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente