Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord

Prințul Charles - noul Rege al Marii Britanii, după 70 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a: Viața plină de controverse

image_2022-09-09_021727683
08 septembrie 2022, ora 21:13

Primul în linia de succesiune, prințul Charles va fi proclamat Rege al Marii Britanii în a doua zi după decesul Reginei Elisabeta a II-a. În vârstă de 73 de ani, Charles a avut o viață tumultoasă marcată de controversele provocate de divorțul său extrem de mediatizat de Diana, supranumită „Prințesa Inimilor”, la care a ajuns deoarece a refuzat să pună capăt relației cu Camilla Parker Bowles, relatează HotNews.

De altfel, Charles s-a căsătorit cu Camilla în 2005, la opt ani de la moartea tragică a Prințesei Diana. Camilla a primit titlul de ducesă de Cornwall. Anul acesta, cu ocazia jubileului de platină, Regina Elisabeta a II-a și-a exprimat „dorința sinceră” ca soția lui Charles, „Camilla, să fie desemnată regină consoartă" atunci când Charles va fi rege.

Prințul Charles, scurtă biografie

Născut la Palatul Buckingham pe 14 noiembrie 1948, Charles este fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a și prințului Philip, care s-a stins din viață în luna aprilie a anului trecut.

Cu studii terminate la liceul Gordonstoun din nordul Scoției și Colegiul Trinity din cadrul Universității Cambridge, el a fost primul moștenitor al familiei regale britanice care a mers la o școală și universitate publică, în loc să fie educat acasă.

Prințul Charles cu părinții și sora sa, în 1952

El a obținut o diplomă în istorie la Trinity College. Charles a servit atât în Forțele Aeriene Regale, cât și în Marina Regală a Marii Britanii, obținând o licență de pilot de elicopter. Învestitura sa ca prinț al Țării Galilor, titlul oficial conferit moștenitorilor tronului britanic, a avut loc pe 1 iulie 1969 la Castelul Caernarfon din Țara Galilor.

După ce a părăsit forțele armate Charles a fondat „Trustul Prințului” în 1976, o organizație caritabilă cu misiunea de a ajuta tinerii dezavantajați din Regatul Unit. Organizația a autat de-a lungul anilor peste 870.000 de persoane să își găsească locuri de muncă, urmeze studii sau reconvertească profesional.

În ultimii ani el a devenit de asemenea un avocat al luptei împotriva schimbărilor climatice și a protejării mediului înconjurător.

Cea mai lungă așteptare din istoria monarhiei britanice

Urcarea pe tron al lui Charles va pune capăt unei perioade de aşteptare mai lungi decât în cazul tuturor predecesorilor săi ajunşi la conducerea Marii Britanii, o monarhie cu o istorie de peste 1.000 de ani.

Teama unora dintre monarhişti, dar şi speranţa republicanilor, este că prinţul Charles va fi un rege slab. Admiratorii săi cred însă că înţelepciunea, grija şi preocuparea pentru ecologie îi va aduce sprijinul public de care are nevoie.

Singurele lucruri care ar putea umbri toate acestea sunt decesul primei soţii, prinţesa Diana, care a pus capăt brusc primei sale căsătorii, şi ostilitatea, persistentă în anumite cercuri, împotriva celei de-a doua soţii, Camilla, ducesa de Cornwall.

Susţinătorii lui Charles susţin că prinţul este o pradă uşoară, fiecare acţiune sau discurs al său fiind analizat cu atenţie de o presă, în cea mai mare parte, ostilă.

„Când te afli într-o poziţie publică foarte expusă, loialitatea şi lipsa de loialitate sunt probleme complexe'', a declarat un fost asistent al prinţului, care a lucrat timp de mai mulţi ani pentru Charles.

Potrivit acestui fost asistent, detractorii aleg să vadă însuşirile lui Charles într-o lumină negativă.

„Sunt o grămadă de lucruri care pur şi simplu nu sunt adevărate", a declarat această sursă pentru Reuters, sub protecţia anonimatului.

Cum este însă Prințul Charles în realitate?

„Are o personalitate complicată. Rareori am întâlnit pe cineva cu o curiozitate atât de mare despre lume, dornic să afle tot ce se întâmplă şi de ce. Mai mult decât orice, are această ambiţie, are o putere de muncă fenomenală”, spune fostul asistent.

Simon Lewis, secretarul reginei pe probleme de comunicare în perioada 1998-2001, îl descrie pe Charles ca plin de entuziasm, implicat, cu un „simţ al umorului mai ciudat”.

„Dacă eşti o personalitate publică... dacă eşti mai presus decât ceilalţi, atunci eşti criticat”, a spus Lewis pentru Reuters.

Atât prietenii, cât şi duşmanii vorbesc despre devotamentul său pentru îndatoririle regale. Ziua de muncă a prinţului începe odată cu micul dejun - prinţul nu obişnuieşte să ia prânzul - şi se termină înspre miezul nopţii. Fostul asistent povesteşte că a primit un telefon legat de probleme de serviciu de la Charles în ziua de Crăciun.

În afara sarcinilor regale, Charles este pasionat de arte, cultură, teatru, literatură, operă şi muzică pop. Este, de asemenea, un mare admirator al lui Leonard Cohen.

Prinţul este fericit când se poate ocupa de grădinărit, îi place să-l citească pe Shakespeare, pictează în acuarelă şi a scris cărţi pentru copii. Poate fi o companie plăcută, dar şi temperamental şi exigent, spune fostul asistent.

Acuzat că vrea un trai super-luxos, Charles răspunde: „Nu credeţi toate prostiile”

Statisticile oficiale indică faptul că turneele sale în străinătate au fost cele mai costisitoare dintre călătoriile familiei regale.

„Doreşte să aibă un stil de viaţă super-luxos, în care să zboare cu avionul privat, (să utilizeze) trenul regal”, spune Tom Bower, autorul volumului „Rebel Prince”, o biografie neoficială a moştenitorului coroanei britanice, care ar avea la bază interviuri cu 120 de persoane, multe dintre acestea aflate în serviciul familiei regale.

Prințul Charles a negat astfel de afirmaţii.

„Nu credeţi toate prostiile”, a spus prinţul în aprilie pentru un post de radio australian atunci când a fost întrebat dacă obişnuieşte să ia cu el în călătorii şi scaunul de toaletă aşa cum susţine Bower.

Prinţul este mereu sufletul petrecerii: dacă reuşeşte să amuze, atunci e rost de mâncare şi vin bun şi de servire ireproşabilă.

„Crede că aşa se cuvine pentru Prinţul de Wales şi cred că oamenii ar fi dezamăgiţi dacă lucrurile ar sta altfel”, a spus fostul asistent.

Activismul său i-a atras critici virulente. „Ar fi o neglijenţă criminală” să nu-mi folosesc rolul pentru a-i ajuta pe oameni

Nu doar stilul său de viaţă i-a atras critici prințului Charles.

Activismul său pentru cauze precum mediul şi schimbările climatice i-au adus acuzaţii cum că s-ar amesteca în probleme pe care familia regală britanică ar trebui să le evite.

Cu toate acestea, Charles a spus că „ar fi o neglijenţă criminală” să nu îşi folosească rolul pentru a ajuta oamenii, iar poziţia sa i-a permis să-şi exprime păreri categorice. Acest lucru nu ar fi posibil din rolul de monarh, care, potrivit prevederilor constituţiei nescrise britanice, trebuie să rămână apolitic.

„Sunt o grămadă de lucruri pe care am încercat să mă concentrez în aceşti ani şi care cred că meritau atenţie, nu toată lumea a făcut acelaşi lucru, dar poate că acum, câţiva ani mai târziu, au început să-şi dea seama că ceea ce încerc să spun nu este atât de excentric pe cât se crede”, a spus Charles într-un interviu din 2017, pe care l-a acordat împreună cu fiul său cel mic, Harry.

Potrivit susţinătorilor săi, cauzele pentru care prinţul militează - cum ar fi sprijinirea tinerilor aflaţi în situaţii dezavantajoase să-şi găsească locuri de muncă, dialogul inter-confesional - sunt deseori profetice şi demonstrează preocupare pentru compatrioţii săi.

Prinţul recunoaşte că opţiunile sale sunt controversate. A militat mult timp împotriva modelului economic care a dus la poluarea oceanelor cu plastic, problemă care a intrat recent pe agenda factorilor de decizie.

Alte opinii însă, cum ar fi promovarea medicinei tradiţionale, încă îi mai atrag critici şi ironii.

În 2013, s-a aflat faptul că a avut 36 de întâlniri cu membri ai guvernului într-o perioadă de trei ani, în timp ce doi ani mai târziu, cea mai înaltă instanţă judecătorească din Marea Britanie a decis că zecile de scrisori adresate miniştrilor - botezate ''memoriile păianjenului negru'' din cauza scrisului său dezordonat, pot fi date publicităţii.

Scrisorile erau pe teme precum problema locuinţelor în zona rurală, hrana din spitale şi soarta unei specii de peşte, codul patagonian.

Divorțul de prințesa Diana i-a atras antipatia în Marea Britanie

Prințul Charles s-a căsătorit cu Diana Spencer la Catedrala St. Paul pe 29 iulie 1981. În jur de 750.000 de persoane s-au uitat la ceremonie în direct la televizor și o mulțime de aproximativ 500.000 de persoane s-au strâns între Palatul Buckingham și catedrală pentru a vedea cuplul regal.

Cuplul a avut doi copii, William, născut în 1982, și Henry (cunoscut ca Harry), născut doi ani mai târziu.

Charles și Diana au divorțat în august 1996 după ani de zile de probleme în mariaj care au ținut prima pagină a tabloidelor britanice. Diana a pus divorțul pe seama refuzului soțului ei de a pune capăt aventurii sale de durată cu Camilla Parker Bowles. Charles a susținut însă că a rămas fidel mariajului „până când acesta a devenit irecuperabil de distrus”.

Prințesa Diana a murit la Paris într-un accident de mașină pe 31 august 1997, eveniment care a declanșat un val de durere în Regatul Unit și țările Commonwealth-ului britanic, opinia publică întorcându-se puternic împotriva prințului Charles care apoi ani de zile a fost cel mai antipatizat membru al familiei regale.

Ladi Di, despre căsătoria cu Charles: „Eram trei în acel mariaj”

În una dintre biografiile familiei regale, „A Brief Life of the Queen”, scrisă de Robert Lacey, autorul ridică vălul de pe relaţiile între regină şi prinţesa Diana.

Lady Diana a fost imediat integrată în familia regală, care o iubea mult. În vârstă de numai 19 ani, ea lua masa cu familia, iar prinţului Philip îi plăcea chipul ei de înger. De altfel, regina Elisabeta a II-a îi acorda multă atenţie când prinţul Charles se pare că se ocupa mai mult de Camilla, iubita lui. A fost o relaţie care nu putea trece neobservată. De mai multe ori, în timpul unor recepţii organizate la Buckingham Palace, cei doi îndrăgostiţi îşi aruncau priviri care nu lăsau loc niciunui echivoc.

Presiunea mediatică era atât de mare, încât prinţul Charles trebuia să găsească o soluţie: fie să ceară mâna lui Lady Diana, fie să o lase ca să nu-i compromită reputaţia. În cele din urmă, s-a optat pentru căsătorie.

După numai câteva săptămâni, Lady Diana ar fi refuzat să participe la un dejun regal. Se pare că descoperise legătura soţului ei cu Camilla şi chiar auzise o declaraţie a acestuia făcută la telefon, în timp ce Diana era în baie: „Orice s-ar întâmpla, te voi iubi mereu”.

În septembrie 1981, cu ajutorul soacrei sale, Diana a consultat câţiva psihiatri, fără prea mare succes. Atunci regina Elisabeta a II-ar s-ar fi confesat unor apropiaţi, spunând despre nora sa că „nu este ca noi ceilalţi. Este foarte tânără”.

Câţiva ani mai târziu, după naşterea prinţilor William şi Harry, perechea princiară s-a despărţit în 1992, după mai multe conflicte. Într-un documentar difuzat în anul următor, prinţul Charles şi-a mărturisit adulterul şi cei doi au divorţat în august 1996. În 1995, a fost rândul Dianei să dezvăluie adevărul, aşa cum îl vedea ea. Ea i-a spus atunci lui Martin Bashir, tânăr ziarist la „Panorama”: ”Eram trei în acel mariaj”

„Dorința sinceră” a reginei Elisabeta a II-a: „Camilla să fie desemnată regină consoartă” când Charles va fi rege

Charles s-a căsătorit cu Camilla pe 9 aprilie 2005 în cadrul unei ceremonii private organizate la Windsor. Ulterior, acestora li s-au alăturat 800 de invitați la o rugăciune la Capela St. George de la Castelul Windsor și pentru recepția organizată de regina Elisabeta a II-a.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a susținut, în februarie acest an, într-un mesaj adresat naţiunii sâmbătă, în ajunul Jubileului său de Platină, că soţia fiului ei Charles, Camilla, ar trebui să fie regină consoartă atunci când prinţul o va urma la tron. Suverana, în vârstă de 96 de ani, şi-a exprimat „dorinţa sinceră”, ca ducesa de Cornwall „Camilla să fie desemnată regină consoartă” atunci când Charles va fi rege.

Până în prezent era admis că Camilla, 74 de ani, a doua soţie a prinţului Charles, 73 de ani, va fi doar prinţesă consoartă.

TV8.md reamintește că Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a murit la Balmoral, la vârsta de 96 de ani, după ce a domnit 70 de ani. Familia ei s-a adunat la moșia ei din Scoția, după ce îngrijorările au crescut cu privire la sănătatea ei joi devreme, scrie bbc.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ Ploi și temperaturi în creștere în Moldova: Cum va fi vremea în următoarele zile
/VIDEO/ Ploi și temperaturi în creștere în Moldova: Cum va fi vremea în următoarele zile
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Doliu în lumea culturii muzicale din Moldova: Compozitorul și dirijorul Pavel Anton s-a stins din viață
Doliu în lumea culturii muzicale din Moldova: Compozitorul și dirijorul Pavel Anton s-a stins din viață
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026
Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente