/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 282: Plan eșuat, preț istoric la gaz și pachete însângerate. Kremlinul respinge discuția cu Biden

IuteCredit obține recunoaștere internațională la prestigioasa competiție European Excellence Awards 2022 /P/

09 noiembrie 2022, ora 15:54

Campania națională de educație financiară „Generația Inteligenței Financiare”, s-a calificat în finala unuia dintre cele mai prestigioase concursuri internaționale, European Excellence Awards 2022, categoria Știință și Educație. Materialele video din campanie au fost adaptate în limbajul semnelor pentru copiii cu deficiențe de auz. 

 „Faptul că am realizat un proiect de incluziune socială a copiilor este absolut firesc pentru IuteCredit – întotdeauna am susținut proiecte de suflet și, mai ales, îndreptate spre ajutorarea și afirmarea tinerei generații. Însă faptul că această Campanie a fost apreciată la nivel atât de înalt, că a survolat spectaculos hotarele Republicii Moldova, denotă  recunoașterea internațională a activității IuteCredit și ne responsabilizează în egală măsură cu bucuria pe care o simțim cu toții”,  a accentuat Gheorghe Coșcodan, Director Marketing și PR IuteCredit.

Campania „Generația Inteligenței Financiare” menită să ajute la suplinirea materialor didactice destinate elevilor a căror limbă maternă este limba semnelor, susținută financiar de IuteCredit, în parteneriat cu Ministerul Educației Culturii și Cercetării, Junior Achievement Moldova, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supraveghere a Pieței, Camera de Comerț Americană din Moldova, elaborată și implementată de agenția BDR Associates – Strategic Communication. În cadrul acestei campanii 10 videouri explicative din seria „Cunoaște sensul banului cu Emily” au fost adaptate pentru copiii cu deficiențe de auz în limbaj mimico-gestual.

În context, amintim că grație sprijinului financiar IuteCredit, elevii din Republica Moldova au acces la studii online de educație financiară. Aici ne referim la programele școlare „Finanțele mele” și „Spiritul antreprenorial”, parte a disciplinei opţionale „Educaţia economică şi antreprenorială” care au fost digitalizate în cadrul campaniei „Generația Inteligenței Financiare”, ediția 2021/2022.

Despre European Excellence Awards 2022: Premiile Europene de Excelență în PR, înființate în 2007, sunt găzduite de Quadriga, hub de educație, informare, networking și soluții IT de afaceri, cu sediul la Berlin. Premiile onorează campanii de excepție în comunicarea corporativă europeană, proiecte remarcabile în domeniul PR în diverse categorii. 

Despre IuteCredit: Înființată în 2008 - este una dintre cele mai importante companii europene de finanțare personală. Grupul este specializat în credite de consum, oferite prin intermediul filialelor sale. 

În prezent, IuteCredit deservește clienți din Moldova, Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria, precum și din Bosnia și Herțegovina. Produsele de creditare ale IuteCredit sunt împrumuturi de consum negarantate cu scadențe între o lună și 48 de luni și împrumuturi garantate cu gaj auto cu scadențe de până la 72 de luni. 

Compania operează propria rețea de ATM-uri care sunt utilizate prin intermediul aplicației mobile MyIute. Misiunea IuteCredit este de a crea o experiență extraordinară în domeniul finanțelor personale, depășind așteptările clienților.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

Alaiba, după 2 săptămâni la Minister: „Fie ne reinventăm economic, fie pur și simplu ne înecăm definitiv în mocirlă”
Alaiba, după 2 săptămâni la Minister: „Fie ne reinventăm economic, fie pur și simplu ne înecăm definitiv în mocirlă”
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 282: Plan eșuat, preț istoric la gaz și pachete însângerate. Kremlinul respinge discuția cu Biden
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 282: Plan eșuat, preț istoric la gaz și pachete însângerate. Kremlinul respinge discuția cu Biden
Natalia Gherman din RM, numită directoare executivă a Direcției Executive a Comitetului ONU de luptă împotriva terorismului
Natalia Gherman din RM, numită directoare executivă a Direcției Executive a Comitetului ONU de luptă împotriva terorismului
/VIDEO/ Interviu cu unul dintre cei mai bătrâni deținuți, în vârstă de 71 de ani: „Mama nu știe. Crede că sunt la nepoți”
/VIDEO/ Interviu cu unul dintre cei mai bătrâni deținuți, în vârstă de 71 de ani: „Mama nu știe. Crede că sunt la nepoți”
Putin califică bombardamentele asupra infrastructurii energetice a Ucrainei drept „necesare și inevitabile”: Ce a vorbit cu Scholz
Putin califică bombardamentele asupra infrastructurii energetice a Ucrainei drept „necesare și inevitabile”: Ce a vorbit cu Scholz

Salut: Cardul de la Victoriabank care îți deschide oportunități nelimitate în banking /P/

02 decembrie 2022, ora 09:43

Victoriabank lansează un nou card de debit, cardul Salut. Un card pentru toată lumea, cu multe avantaje și zero costuri.

Noutatea de astăzi este dublă: cardul Salut este lansat concomitent cu platforma Digital Onboarding https://www.victoriabank.md/carduri/carduri-de-debit/salut.

Disponibil prin platforma Digital Onboarding sau la ghișeu, în orice unitate Victoriabank,  cardul de debit Salut, nu-ți condiționează nimic, din contră, este împachetat cu multe beneficii.

GRATUIT – Emiterea inițială

GRATUIT – Deservirea lunară

GRATUIT – Livrarea cardului la ușă, solicitat prin Digital Onboarding

GRATUIT – Extragere de numerar în MDL și verificarea sold la orice ATM din Republica Moldova (nu doar bancomatele Victoriabank, dar și bancomatele altor bănci)

GRATUIT – Transfer P2P către orice card din Republica Moldova

Bonus 50 MDL – pentru efectuarea plăților lunare, de minim de 3000 MDL.

Atunci când vrei mai mult de la un card bancar, alegi Salut! 

„Cardul Salut va schimba radical opinia preconcepută despre cardurile bancare din Moldova. De ce? Pentru că este cel mai accesibil, fiind destinat oricărui rezident al Republicii Moldova care a împlinit 18 ani și este gratuit absolut necondiționat. Deținătorul cardului Salut poate face  prin el orice tip de tranzacții, fiind scutit de taxa de deservire și, mai mult decât atât, noi oferim clienților un bonus lunar de 50 lei tuturor celor care fac plăți lunare de minim 3000 lei. Odată ce devii posesor al cardului Salut, ai instant acces la toate serviciile digitale ale Victoriabank: aplicația VB24, depozite online, portmoneele electronice, T2A, Happy Hour, etc. Oportunitățile cardului Salut în banking sunt, de-a dreptul, nelimitate!” – a ținut să menționeze Vasile Donica, vicepreşedinte Victoriabank. 

Surprizele pentru posesorii cardului bancar Salut nu se opresc aici! Clienții care vor deschide în perioada 01 – 18 decembrie 2022 un card Salut participă automat la două promoții prin care pot câștiga bilete la concertul din Chișinău de pe 24 decembrie 2022 a formației Okean Elzy.

Promoția - Fii  rapid! 

Primele 65 de persoane care vor intra în posesia cardului SALUT prin Digital Onboarding și vor reuși să facă cu acesta o tranzacție în valoare de cel puțin 300 lei în retail în perioada 1-18 decembrie 2022, vor primi gratuit câte două bilete la concertul trupei ucrainene OKEAN ELZY din 24 decembrie în Fun zone.

Promoția - Fii norocos!

Dacă nu ești printre cele mai rapide 65 de persoane, nu te descuraja: avem surprize și pentru tine! 

Alte 50 de persoane care vor intra în posesia cardului SALUT prin Digital Onboarding sau la ghișeu și vor reuși să facă cu acesta o tranzacție în valoare de cel puțin 300 lei în retail în perioada 1-18 decembrie 2022, vor beneficia de șansa de a obține gratuit câte două bilete la concertul trupei OKEAN ELZY în Main zone. Câștigătorii vor fi desemnați aleatoriu, prin platforma random.org.

Fii rapid, fii norocos și beneficiază de avantaje surprinzătoare ale cardului Salut de la Victoriabank, banca la care luna cadourilor începe chiar în prima zi de iarnă!

Victoriabank investește în digitalizare

În 2018, Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, devine acționar majoritar al Victoriabank, alături de BERD. Investițiile în platformele digitale sunt o prioritate, acestea reprezentând viitorul. 

Victoriabank este prima bancă din țară care a introdus plățile cu telefonul, prin aplicația gratuită VB24 Pay, în 2019 - plățile cu Garmin Pay, iar în 2022 – Apple Pay, Google Pay și Xiaomi Pay 

Tot în 2022, Victoriabank a lansat serviciul Actualizarea Chestionarului Clientului (KYC) online - primul pas spre platforma Digital Onboarding.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

Victoriabank lansează serviciul Digital Onboarding: Deschide un cont cu card atașat 100% online /P/
Cei care s-au înregistrat pe compensatii.gov.md își pot deja afla categoria de vulnerabilitate: Cum anume
Cei care s-au înregistrat pe compensatii.gov.md își pot deja afla categoria de vulnerabilitate: Cum anume
Din 1 decembrie, vor fi comercializați brazi în toate sectoarele Capitalei: Locurile stabilite de autorități
Din 1 decembrie, vor fi comercializați brazi în toate sectoarele Capitalei: Locurile stabilite de autorități
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
/VIDEO/ Ultimul locuitor din Dobrușa a plecat din sat: Unde este acum moldoveanul ajuns pe prima pagină din The New York Times
/VIDEO/ Ultimul locuitor din Dobrușa a plecat din sat: Unde este acum moldoveanul ajuns pe prima pagină din The New York Times
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram